Gerard Papus

 

Papus (Gerard Encausse) (1865, La Coruna, Spania - 1916, Paris), medic şi ocultist francez. Ca reacţie la învăţământul evoluţionist predat la facultate, se adânceşte la Biblioteca Naţională în lectura unor lucrări esoterice. Astfel, el descoperă La Medecine nouvelle, a chimistului normand Luis Lucas, care, preluând de la Hipocrat noţiunea de „enormon”, o modelează într-un fel foarte personal şi face din ea principiul de viaţă asupra căruia se cuvine să acţionăm în tratarea bolilor. În căutarea unei sinteze între ştiinţa modernă şi tradiţie, Papus pune în lumină analogiile care permit trecerea de la una la alta într-un spirit care îi aduce nu numai obedienţa grupurilor ocultiste ale epocii (studiază tarotul, kabala, se iniţiază în martinism, creează mai multe publicaţii printre care Le Voile d'Isis), dar şi stima unor raţionalişti, precum Anatole France.
     „L-am văzut, spune acesta din urmă, la 15 februarie 1850, în La Revue illustree: este foarte tânăr, are privirea vie, tenul proaspăt, obrazul rotund, barba fină...” Şi, la l iulie anul următor, în Le Temps, vorbind de College de France: „Aş vrea să se creeze aici o catedră de magie pentru domnul Papus.”
     Nu este o întâmplare faptul că Gerard Encausse a ales Papus ca pseudonim. În Nuctemeron al lui Apollonios din Tyana, Papus nu figurează oare printre cele şapte genii din primul ceas, ca daimon al medicinii? În teza sa de doctorat, Gerard Encausse, urmându-l pe Goethe şi o tradiţie esoterică anterioară, determină punctele de similitudine histologice dintre diferitele organe ale corpului omenesc. Devenit şef de laborator la La Charite, el se consacră unor experienţe asupra hipnozei transferând la distanţă diverse simptome nevrotice de la un subiect la altul. Cu toate acestea, Papus nu se joacă de-a ucenicul vrăjitor. El este un cercetător ortodox, recunoscut ca atare de către Asistenţa publică. Şi cu toate acestea, teoriile sale sunt marcate, în întregime, de o ştiinţă care nu datorează nimic pozitivismului. „El ne învaţă că esoteric - afirmă fiul său, doctorul Philippe Encausse - corpul omenesc este compus din mii de celule vii, care, toate, au conştiinţa lor individuală. [...] Rolul spiritului, medicamentului sau al fluidului magnetic este să «vorbească» acestor mici fiinţe, să trezească energia lor, să le indice locul din natură unde ar putea să-şi găsească vindecarea.” În La Science des mages, Papus distinge la fiinţa umană trei „niveluri”: corpul fizic este cel despre care se vorbeşte de obicei; corpul astral animă organele conţinute de corpul fizic şi îi dă coeziune; spiritul conştient coordonează totul. „Corpul astral [fiind] dublul exact al corpului fizic”, terapeutul trebuie să acţioneze asupra lui. De aceea, Papus recurge la alopatie când îngrijeşte corpul fizic, la homeopatie când vrea să reducă bolile astralului, la teurgie şi la rugăciune când este atins spiritul.
     Într-adevăr, medic de cea mai înaltă tradiţie, desigur, Papus va rămâne astfel până la ultima lui suflare. Se va împrieteni cu maestrul Philippe, taumaturg. Va dezvolta cu sprijinul lui Charles Richet o medicină metapsihică. Dar ceea ce se ştie mai puţin este că, fiind chemat la Curtea din Sankt-Petersburg ca să combată influenţa lui Rasputin asupra ţarului Nicolae al II-lea, el face dovada unor talente de mag şi de necromant. Aceasta se întâmpla în 1905, la Tarskoie Selo; Papus, relatează ambasadorul Franţei, Maurice Paleologue, „a reuşit să evoce fantoma foarte piosului ţar Alexandru al III-lea”, care l-a îndemnat pe Nicolae al II-lea la fermitate faţă de simptomele revoluţiilor care aveau să zguduie Rusia.
     Epuizat de activitatea sa de medic-şef de ambulatoriu la începutul primului război mondial, Papus moare de tuberculoză în 1916, lăsând posterităţii aproximativ două sute de lucrări.

Copyright © 2017 Anticariat Esoteric. Powered by Zen Cart