Eliphas Levi

 

Eliphas Levi (Alphonse Louis Constant) (1810, Paris - 1875, Paris), eclesiast şi mag. Tatăl său este un simplu cizmar care lucrează în cartierul Saint-Germain-des-Pres; la 15 ani, intră la micul seminar Saint-Nicolas-du-Chardonneret. Urmează cursus-ul obişnuit de preoţie, studiind filozofia, ebraica şi teologia la marele seminar sulpician Issey-les-Moulineaux, precedându-1, ca itinerar, pe Renan. Ajuns diacon în 1835, i se încredinţează sarcina de catehist. Trăieşte o dragoste platonică cu una dintre foarte tinerele sale eleve, Adele Allenbach, în care vede materializarea Fecioarei, şi căreia îi consacră un cult de veneraţie, dacă nu chiar de adoraţie. Întrucât trebuie să acceadă la preoţie în 1836, directorul său spiritual îi pune o condiţie: să renunţe la acest cult. Dar abatele Constant preferă să renunţe la sacerdoţiu. Foarte pioasă, mama lui se sinucide din disperare, în timp ce el trebuie să-si câştige traiul. „Dumnezeu a răsplătit sinceritatea zelului meu, scrie el mai târziu, trimiţându-mi ceea ce evlavioşii fără indulgenţă ar numi «o ispită», iar eu numesc «o iniţiere în viaţă».”
     Fără avere, Constant îşi câştigă existenţa desenând portrete pentru o publicaţie lunară. Este o perioadă de mizerie atât morală, cât şi fizică. În curând o întâlneşte pe Flora Tristan, îi îmbrăţişează ideile socialiste şi feministe, face pentru ea o pasiune care se transformă într-o legătura zbuciumată. Flora Tristan îi oferă prilejul să întâlnească oameni ca Alphonse Esquiros, al cărui roman, Le Mage, îl va marca profund. O vreme se va da drept discipolul lui Ganeau, spune Mapah, care a fundat o religie, evadismul (după numele Evei şi al lui Adam), menită să restaureze androginul original. Nemulţumit, el reînnoadă legătura cu Biserica şi se retrage, în iulie 1839, la benedictinii din Solesme. Cum nu se înţelege cu superiorul, celebrul Dom Gueranger, care a făcut atât de mult pentru reabilitarea gregorianului, pleacă şi îşi câştigă existenţa ca maistru de internat la colegiul oratorian din Juilly (Seine-et-Mame). Acest sejur de un an îi va ajunge pentru a scrie La Bible de la liberte (1841). Lucrarea este interzisă şi autorul ei încarcerat pentru 11 luni la Sainte-Pelagie. Dar nu contează, el recidivează în acelaşi an, într-un spirit mistic (Swedenborg, pe care-l descoperă în închisoare) şi socialist (Lamennais), cu Doctrines religieuses et sociales şi cu Assomption de la femme. „La Solesme, va spune el, Spiridon al lui George Sand mi-a căzut, din întâmplare, în mână. Am avut aici şi răgazul de a studia doctrina vechilor gnostici, cea a Părinţilor Bisericii primitive, cărţile lui Cassian şi ale altor asceţi, în sfârşit, scrierile pioase ale misticilor şi mai ales cărţile admirabile şi încă ignorate ale doamnei Guyon.”
     Este chemat în faţa Curţii cu juri „pentru atac la proprietatea şi la morala publică şi religioasă”. Este condamnat la închisoare şi la o amendă considerabilă, pe care n-o va putea plăti. Abia eliberat din închisoare, publică o nouă lucrare, La Mere de Dieu (1842), care face să fuzioneze atât de intim dragostea divină şi dragostea profană, încât şefii ierarhiei catolice sunt emoţionaţi. În 1845, pentru ultima oară, încearcă să concilieze Biserica Catolică cu „filozofia modernă” în Le Livre des larmes (1845). Dar abatele Constant abandonează sutana şi îşi ia ca pseudonim traducerea ebraizantă a prenumelor sale (Alphonse Louis devenind Eliphas Levi). Din acest moment este un om celebru. Sau aproape; şi într-un domeniu care n-are nimic de-a face cu magia. „În această perioadă (pe care Paul Chacornac, viitorul său biograf şi editor, o situează în jurul anului 1845), Constant studiază intens toate scrierile care combat formele societăţii şi promit dispariţia inegalităţii condiţiilor.” Frecventează stânga republicană şi intră în legătură cu Pierre Leroux. În jurnalele de opoziţie apar pamfletele lui; este apreciată înflăcărarea sa de orator revoluţionar, e văzut pe baricade în zilele din februarie 1848; aici riscă de mai multe ori să fie împuşcat. Atunci îl întâlneşte - influenţă decisivă - pe straniul Hoëne Wronski, care îl iniţiază în kabală. Eliphas Levi scrie atunci, una după alta, Dogme et rituel de la haute magie (1856), Histoire de la magie (1860), La Clef des grands mysteres (1861), La Philosophie occulte (1862). Ca şi Les Elements de la kabbale en dix leçons, apărută în L'Initiation în 1891, majoritatea lucrărilor ulterioare nu vor cunoaşte, după cum a dorit, decât o ediţie postumă (Le Livre des splendeurs, 1894; Le Grand Arcane ou l'Occultisme devoile, 1896 etc.). În amurgul vieţii sale, atunci când putea reuni numeroşii discipoli, căci se bucura de o mare reputaţie, se mulţumeşte să predea, prin corespondenţă, iniţieri - este adevărat unor oameni înstăriţi din lumea bună, precum doamna Hanska, văduva lui Balzac, şi Yudith Gautier, fiica lui Theophile Gautier şi soţia lui Catulle Mendes.
     Eliphas Levi a operat mai ales o vastă sinteză a tradiţiilor oculte. „Ocultismul este frumos, spune el; el este nemuritor, el reprezintă natura şi legile ei, spiritul uman şi aspiraţiile lui, necunoscutul şi incertitudinile lui, pe care le surmontează o legitimă ipoteză.” El consideră ocultismul, a cărui denumire este, de altfel, un neologism pe care i-l datorăm, ca o filozofie ce combină trei ştiinţe: kabală sau „matematica gândirii umane”; magia, care este „cunoaşterea legilor secrete şi particulare ale naturii care produc forţe ascunse”, hermetismul - ”ştiinţa naturii ascunse în hieroglifele şi simbolurile lumii vechi”. Aportul său personal nu este însă deloc neglijabil în câteva puncte precise. El vede, de exemplu, în tarot figurile unui text sacru „atribuit lui Enoh, al şaptelea stăpân al lumii după Adam”. Cele douăzeci şi două de lame sau arcane majore corespund celor douăzeci şi două de litere ale alfabetului. Ele reprezintă „mai întâi cele treisprezece dogme, apoi cele nouă credinţe autorizate ale religiei ebraice”. El dă cheia lecturii lor: „Modul de a citi hieroglifele tarotului este de a le dispune fie în pătrat, fie în triunghi, plasând numerele pare în antagonism şi conciliindu-le pe cele impare.” Ca un bun kabalist, el speculează asupra numerelor: „Omul este patru în unu: spiritul şi sufletul, lumina şi corpul.” El vede în cifra 8 principiul concilierii contrariilor şi evocă „mediatorul universal, al cărui număr complet este 888, aşa cum cel al lui Anticrist este 666”.

Copyright © 2017 Anticariat Esoteric. Powered by Zen Cart