Stanislas de Guaita

 

Stanislas de Guaita (1861, Dieuze, Moselle - 1897, Paris), marchiz de origine lombardă, erudit şi esoterist francez. În ciuda dezminţirilor prietenului său Maurice Barres, J.K. Huysmans îi face o reputaţie de mag negru şi de vrăjitor care îl urmăreşte încă: şi toate acestea pentru că el s-a aplecat asupra „ştiinţelor blestemate” şi a problemei Răului în tripticul intitulat Le Serpent de la Genese, pe care dispariţia sa precoce nu i-a permis să-l termine (La Clef de la magie noire, 1897; Le Temple de Satan, 1897; Le Probleme du Mal, 1949). Fiecare din volume trebuia să cuprindă şapte părţi şi să corespundă lamelor tarotului (douăzeci şi una în total, plus una), servind de concluzie. Ambiţia intelectuală a lui Stanislas de Guaita a fost, între altele, rău înţeleasă din vina moştenitorilor săi care au împrăştiat, ca şi cum ar fi fost vorba de josnice cărţi de vrăjitorie, cele l.653 de lucrări esoterice, toate de negăsit în librării, ale celei mai vaste biblioteci care a existat vreodată în acest domeniu.
     După ce a publicat trei culegeri de poeme, influenţate de Baudelaire şi de simbolism (Les Oiseaux de passage, 1881; La Muse noire, 1883; Rosa mystica, 1883), şi a căpătat o bună formaţie ştiinţifică, Guaita studiază ebraica, alchimia şi Kabala. Cu Au seuil du mystere, care a avut un mare răsunet, el a încercat să elibereze ocultismul de falsuri, de naivităţi şi de eclectismul lui ieftin; „Magia Superioară, scrie el, nu este un compendiu de divagaţii mai mult sau mai puţin spiritiste, arbitrar constituite în dogmă absolută; ea este o sinteză generală - ipotetică şi raţională - dublu fondată pe observaţia obiectivă şi pe inducţia prin analogie.” Ceva mai târziu, va explica secretarului său Oswald Wirth că doreşte să dea Magiei Superioare „o sinteză radicală, absolută, precisă precum matematicile şi profundă precum legile existenţei. O astfel de înălţime a privirii impune şi atrage spre el numeroşi discipoli. Fondează, în mai 1887, la Paris, ordinul kabalistic Rosa Crucis, care îşi propune să lupte împotriva magiei negre sub toate formele ei. „Fraţii s-au angajat din onoare, declară el în Le Temple de Satan, să-i urmărească pe adepţii goeţiei, asa-zişii magi, a căror ignoranţă, răutate şi ridicol discreditează misterele noastre.” Vrăjitoriei, magiei inferioare, interpretării esoterice a Cărţilor Sfinte, Guaita le opune „Magia Superioară şi Divină”. Comportându-se în toate ca un antipapă, el pronunţă numeroase anateme, tună şi fulgeră împotriva „mulţimii de vrăjitori şi ghicitoare de speţă joasă” şi împotriva „cohortei de mistici dubioşi”.
     Pentru Guaita, Dumnezeu Tatăl nu este Iahve, ci Adam Kadmon al Kabalei, omul celest primordial, identificabil cu Verbul Divin. El este asistat de „mama celestă”, Eva sau Sofia gnosticilor, „într-un cuvânt, Providenţa”. Satana nu există, pentru că el nu este dat în Numerii decât sub formă adverbială („potrivnic”). „Tu nu ai decât o scuză, o prinţ al Tenebrelor, aceea că tu nu exişti! - exclamă autorul lui La Clef de la magie noire. Cel puţin tu nu eşti o fiinţă conştientă: negaţia fiinţei absolute, tu nu ai realitatea psihică şi voluntară decât aceea pe care ţi-o împrumută fiecare dintre perverşii în care te încarnezi.” Deşi moartea îl surprinde pe Guaita chiar atunci când voia să rezolve „enigma enigmelor”, adică problema Răului, el a lăsat, totuşi, pe această temă pagini sublime. Astfel: „Iniţiaţii tuturor sanctuarelor esoterismului consideră Căderea lui Adam (această fiinţă cosmogonică, vreau să spun oricare ar fi diferitele nume pe care le-a purtat) drept cauză universală a Involuţiei, adică a materializării progresive a spiritului.” Ne-am înşela profund dacă am plasa Căderea la începutul istoriei. „Căderea lui Adam nu este nici anterioară, nici posterioară unui anume fapt; ea este eternă. De fiecare dată când un spirit coboară pentru a se încarna într-o formă oarecare, el comite păcatul originar, şi Căderea lui Adam se împlineşte în el.” Invers, Evoluţia este „reapariţia spiritului ţâşnind din materia pe care a fecundat-o, a animat-o, i-a dat virtute”. Întreaga existenţă a lui Stanislas de Guaita a fost consacrată cunoaşterii esoterice. Mamei sale, necăjite din pricina anticlericalismului său, el i-a răspuns: „Eu sunt un soldat în armata Verbului. Mi-e sete de Dreptate, de Adevăr şi le caut şi pe una şi pe cealaltă acolo unde cred că le văd.”



Copyright © 2017 Anticariat Esoteric. Powered by Zen Cart