Cornelius Agrippa

 

Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (Köln, 1486 - Grenoble, 1533 sau 1535), erudit german. Maestru al artelor la 20 de ani, deprins cu exerciţiul dreptului, al medicinei şi al limbilor, participă la războiul cu Spania. Dacă la Dole (1509), la Pavia, apoi la Londra comentează Sfintele Scripturi, asta nu se întâmplă fără riscuri pentru persoana sa, fiindcă, deşi este credincios, el propovăduieşte liberul examen. Deşi laic, participă la Conciliul de la Pisa; timp de şapte ani este medicul familiei de Savoia, în serviciul împăratului Maximilian; îl regăsim avocat în 1519, la Metz, unde îşi atrage ura dominicanilor pentru că se opune pedepsirii (arderii pe rug) unei femei din Woippy, acuzate de vrăjitorie. Devine, în curând, istoriograful lui Carol Quintul; papa Leon al X-lea îl consideră „fiul său foarte drag”, ceea ce nu-l împiedică să fie ţinta şicanelor Sfintei Inchiziţii, care nu vede în vorbele şi practicile lui decât şarlatanii, îşi urmează astfel, târâş-grăpiş, cariera, hărţuit de duşmani şi, în acelaşi timp, recunoscut de mai-marii lumii, care văd în el un savant şi un filozof profund; moare în cea mai neagră mizerie, având o foarte proastă reputaţie. Se spunea că el dormea cu un câine mare, negru, care n-ar fi fost altul decât Diavolul în persoană, iar numele său („un agrippa” se spunea) a servit pentru desemnarea unei cărţi de farmece. Aceasta din urmă, de mărimea unui om, trebuia caligrafiată cu cerneală neagră pe foi mari purpurii şi agăţată cu un lanţ de o bârnă, de preferinţă strâmbă, într-un loc special. La început, numai preoţii puteau intra în posesia ei, dar ea a devenit, curând, accesibilă vrăjitorilor de tot soiul. Farmecele ei nu puteau fi desfăcute decât la moarte de câte un preot sau un vrăjitor.
     Se spune că nu iese fum fără foc. Agrippa este un adept fervent al Kabalei şi, dacă se pasionează de magie, este pentru că, după propria sa mărturisire, ea permite fiinţei umane să comunice „cu forţele unui plan superior pentru a le domina pe cele care aparţin unui plan inferior”.
     Cornelius Agrippa susţine că macrocosmosul este divizat în trei lumi distincte, guvernate fiecare de una dintre cele trei ramuri ale magiei: fizică, astrală, religioasă. Pentru a „merita” magia, trebuie să „mori pentru lume”. Fizica, matematica, teologia îi sunt subordonate. El o spune foarte clar în opera sa principală, De occulta philosophia (Köln, 1510): „Doar magia cuprinde aceste trei feluri de ştiinţe atât de puternice în minuni, le reuneşte şi le pune în practică [...]. Nu există nici o operă de magie perfectă, nici chiar de veritabilă magie, dacă nu conţine aceste trei facultăţi.” Astfel se află unită ştiinţa fără să atace cumva credinţa.
     În rest, întrucât cunoaşte opt limbi, printre care ebraica, şi practică alchimia, astrologia şi toate ştiinţele oculte cu măsură şi discernământ, el este fiul demn al secolului său. Ca şi Giambattista Della Porta, „magia sa naturală” e însoţită de ceea ce noi, modernii, considerăm fleacuri sau leacuri băbeşti. Cu toate acestea, gândirea lui Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim este bogată în promisiuni şi, dacă e cale lungă de la intenţie la fapt, cum notează Andre Nataf în Les Maîtres de l' occultisme (Bordas, 1989), modernitatea metodologică a lui Agrippa sare în ochi. Astfel, când redactează în 1527 a sa De incertitudine et vanitate scientiarum et artium, el nu combate atât raţionalitatea sub aspectul său modem, aşa cum o cunoaştem noi, cât spiritul dogmatic al anumitor savanţi ai epocii sale. „Nu vă dau aceste fapte ca adevăruri - spune el - ci ca ipoteze de lucru. Trebuie să învăţăm să scoatem adevărul din fals şi să reducem la linia dreaptă toate lucrurile oblice.”

Copyright © 2017 Anticariat Esoteric. Powered by Zen Cart