Isaac Newton

Isaac Newton (1643, Woolsthorpe - 1727, Londra). Savant şi mistic englez. Tatăl său a murit la scurt timp după naşterea sa, care a fost luat spre a fi crescut de către o bunică.

     A frecventat Şcoala Medie din Grantham, nu departe de casă. Băiatului îi făcea plăcere să meşterească fel de fel de jucării mecanice, machete, şlefuia oglinzi şi lentile, se interesa de chimie şi îi plăcea să deseneze. La vârsta de optsprezece ani a fost admis la Trinity College din Cambridge, unde, în afara orelor de studiu, lucra la universitate pentru a câştiga ceva bani. Studia matematica, fizica, teologia şi limbile clasice. În anul 1665 a obţinut titlul de bacalaureat şi trei ani mai târziu a devenit magistru.

     În timpul studenţiei s-a făcut remarcat prin originalitatea deosebită a lucrărilor sale. Printre primele lui lucrări de cercetare se numără metoda seriilor infinite, calcularea suprafeţei hiperbolei şi metoda fluxurilor, adică a calcului infinitezimal.

     În anul 1669 tânărul Newton a devenit profesor de matematică şi fizică şi a predat aproximativ douăzeci de ani. Funcţia de profesor nu-i cerea un efort prea mare şi îi lăsa timp suficient să se dedice cercetării.

     În primii ani ai activităţii sale ştiinţifice, Newton s-a interesat de optică, domeniu în care a făcut numeroase descoperiri. Prin descompunerea luminii albe el a demonstrat că aceasta nu este omogenă, ci se compune din culorile spectrului, a explicat modul în care obiectele apar colorate şi a construit cu propria să mână primul telescop cu oglindă. Acesta mărea de aproximativ patruzeci de ori, şi Newton l-a donat Societăţii Regale din Londra, în anul 1871. Un an mai târziu a fost ales membru al acestei Societăţi. În continuare, a mai descoperit fenomenul interferenţei luminii cunoscut astăzi sub numele de inelele lui Newton şi a elaborat teoria corpusculară, după care lumina reprezintă un flux de corpusculi foarte mici. Şi-a grupat rezultatele tuturor cercetărilor din acest domeniu în lucrarea Optica apărută în anul 1704, în trei volume.

     Din anul 1676 a început să se ocupe de mecanică. Descoperirile lui fundamentale din acest domeniu sunt cuprinse în lucrarea monumentală Principiile matematice ale filozofiei naturale. Primele două volume se ocupă de mecanica teoretică, iar cel de-al treilea de mecanică cerească. Newton şi-a formulat aici vestitele lui axiome ale mişcării, însă scopul fundamental al lucrării este să demonstreze legea gravitaţiei, care derivă din aplicarea axiomelor mecanicii la mişcarea corpurilor cereşti. În principiu era reunit tot ce se cunoştea până atunci în domeniul celor mai simple forme de mişcare ale materiei în ultimii o mie de ani. Marile descoperiri ale lui Newton reprezintă, de fapt, încununarea muncii mai multor savanţi. Însuşi Newton spunea:

     ''Dacă eu am văzut mai departe decât alţii, asta este pentru că stăteam pe umerii unor giganţi''.

     Teoriile lui Newton cu privire la spaţiu, timp, masă şi forţă au avut o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării fizicii, şi abia în secolul al XX-lea descoperirile lui Planck şi Einstein au arătat limitele legilor pe care era construită mecanica lui Newton. Cu toate acestea, mecanica clasică şi-a păstrat importanţa deosebită, mai ales în domeniul descoperirilor cu caracter practic.

     În anul 1696, lui Newton i se oferă un loc mai bine plătit, ca supraveghetor la monetărie, în urma succeselor repurtate. În anul 1701 a renunţat definitiv la locul de profesor de la Trinity College şi doi ani mai târziu a fost ales preşedinte al Societăţii Regale din Londra, funcţie în care a rămas până la sfârşitul vieţii. În anul 1705 regina Anna l-a înnobilat.

     În ultimii ani ai vieţii a început din nou să-şi redacteze lucrările şi a elaborat lucrarea istorico-teologică Chronologia. În pofida renumelui pe care şi-l câştigase, Newton a rămas toată viaţa un om modest şi simplu. O nepoată l-a îngrijit toata viaţa. A murit la 31 martie 1727. Trupul său a fost înmormântat la Westminster Abbey.