Avicenna

 

Avicenna (980, Bukhara - 1037, Hamadan). Numele sãu complet este Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina. Fizician iranian, cel mai cunoscut şi influent dintre filosofii şi învăţaţii Islamului. S-a făcut remarcat îndeosebi prin contribuţiile aduse în domeniul filosofiei aristoteliene, precum şi în domeniul medicinei.A scris Kitab ash-shifa' ("Cartea Vindecării"), o vastă enciclopedie filosofică şi ştiinţifică, precum şi un Canon al Medicinei, care se numără printre cele mai cunoscute cărţi din istoria medicinei.
     Avicenna, de etnie persană, şi-a petrecut întreaga viaţă în regiunile estice şi centrale ale Iranului, având parte de prima sa educaţie în Bukhara, sub îndrumarea tatălui său. Casa tatălui său fiind un loc de întâlnire a multor oameni învăţaţi, încă din copilărie Avicenna a putut profita de extraordinara companie a maeştrilor acelor zile.
     Copil precoce cu o memorie excepţională, pe care avea să o păstreze de-a lungul întregii vieţi, memorizase Coranul şi multe poezii arabe la vârsta de numai 10 ani. Ulterior, a studiat logica şi metafizica cu profesori pe care în curând avea să îi depăşească, petrecând ultimii ani până când avea să împlinească 18 într-un proces de autoeducare. A citit cu aviditate Legea islamică, apoi medicina, iar în final metafizica. În dezvoltarea sa intelectuală i-a fost de ajutor în mod special accesul pe care îl avea la bogata biblioteca regală a Samanids-ilor - prima mare dinastie arabă ce s-a ridicat în Iran după cucerirea arabă - ca urmare a succesului vindecării prinţului Samanid, Nuh Ibn Mansur.
     La vârsta de 21 de ani deja stăpânea toate branşele învăţăturilor formale ale acelor vremuri, dobândind de asemenea şi o largă reputaţie de extraordinar fiziolog. Serviciile sale mai erau solicitate şi ca administrator, iar pentru o vreme chiar a intrat în serviciul guvernării, ca funcţionar.
     Brusc, însă, întregul tipar al vieţii sale s-a schimbat. Tatăl său a murit; dinastia Samanid-ilor a fost înfrântă de Mahmud din Ghazna, căpetenia turcă şi legendarul erou ce a stabilit conducerea ghaznavidă în Khorasan (Iranul nordestic şi vestul Afganistanului modern). Pentru Avicenna a început o perioadă de rătăciri şi frământări, ce avea să dureze până la sfârşitul vieţii sale, întreruptă doar de câteva neobişnuite perioade de linişte şi calm.
     Destinul îl aruncase pe Avicenna într-una din tumultoasele perioade din istoria Iranului, când noile elemente turceşti schimbau dominaţia iraniană din Asia Centrală iar localele dinastii iraniene încercau să obţină o independenţă politică faţă de califatul Abbasid din Baghdad (aflat acum în Irakul modern).
     Însă puterea de concentrare şi bravura intelectuală a lui Avicenna a fost într-atât de puternică încât a fost capabil să îşi continuie munca intelectuală cu o remarcabilă consistenţă şi continuitate, nelăsându-se deloc influenţat de turbulenţele exterioare.
     Avicenna a rătăcit o vreme prin diferitele oraşe ale Khorasanului, îndreptându-se apoi către teritoriul prinţilor Buyid, care stăpâneau asupra centrului Iranului, mergând întâi la Rayy (aflat în apropierea modernului Teheran) iar apoi la Qazvin, unde, ca de obicei, şi-a dus traiul ca medic. Dar în aceste oraşe nu a găsit nici suport economic şi social suficient, şi nici pacea şi calmul necesare pentru a-şi continua munca. A mers, prin urmare, la Hamadan, în nord-vestul Iranului, acolo unde conducea Shams ad-Dwalah, un alt prinţ Buyid. Această călătorie avea să marcheze începutul unei noi faze din viaţa lui Avicenna.
     A devenit medicul curţii regale, şi s-a bucurat de aprecierea conducătorului până într-atât încât a fost numit vizir în două rânduri. Fiind însă la ordinea zilei, a suferit de asemenea şi reacţiile politice şi intrigile împotriva sa, fiind nevoit ca o vreme să se ascundă; la un moment dat chiar a fost întemniţat.
 
Scrierile
 
     Aceasta a fost perioada când a început lucrul la două dintre cele mai faimoase lucrări ale sale. Kitab ash-shifa' este probabil cea mai mare lucrare de acest gen scrisă vreodată de un singur om. Tratează despre logică, ştiinţele naturale, psihologie, quadrivium (geometria, astronomia, aritmetica şi muzica) şi metafizică, însă aici nu există nici o expunere etică sau politică. Gândirea sa din această lucrare îi datorează mult lui Aristotel, însă şi altor influenţe greceşti, precum şi neoplatonismului.
     Sistemul său stă la baza conceptului existenţei unui Dumnezeu ca existenţă necesară: numai în Dumnezeu-esenţa, ce este, şi existenţa, ceea ce este, coincid. Există o multiplicare graduală a fiinţelor printr-o emanaţie fără sfârşit de la Dumnezeu, ca rezultat al propriei sale conştiinţe. 
     Canonul Medical (al-Qanun fi at-tibb) este cea mai faimoasă carte din istoria medicinei, atât în Est, cât şi în Vest. Acesta este o enciclopedie sistematică, bazată în cea mai mare parte pe realizările fziologilor greci ai epocii Romei imperiale şi pe alte lucrări arabe, precum şi pe (într-o măsură mai mică) propria sa experienţă (notaţiile sale clinice s-au pierdut de-a lungul călătoriilor).
     Ocupat pe parcursul zile cu îndatoririle sale de la curte, atât ca medic, cât şi ca administrator, Avicenna şi-a petrecut aproape fiecare noapte alături de studenţii săi, scriind aceste lucrări (precum şi altele) şi susţinând discuţii filosofice şi ştiinţifice legate de ele. Aceste sesiuni erau adesea combinate cu reprezentaţii muzicale, într-o atmosferă de veselie, şi ţineau până târziu în noapte. Marea forţă fizică a lui Avicenna i-a permis să aibă un program care ar fi fost de neimaginat pentru o persoană cu o constituţie mai firavă.
     Ultima fază din viaţa lui Avicenna a început odată cu mutarea sa la Esfahan (la aproximativ 300 km sud de Teheran). În 1022 Shams ad-Dwalah a murit, iar Avicenna, după o perioadă de dificultăţi ce a inclus şi încarcerarea, a fugit la Esfahan, alături de un mic anturaj. În Esfahan avea să îşi petreacă ultimii 14 ani ai vieţii sale într-o relativă pace.
     A fost foarte stimat de Ala' ad-Dwalah, conducătorul local, şi de curta acestuia. Aici şi-a finalizat două lucrări majore începute în Hamadan şi a scris cea mai mare parte din cele 200 de tratate ale sale; aici a compus de asemenea şi prima lucrare despre filosofia aristoteliană, în limba persană, precum şi un sumar al "Cărţii Vindecării", intitulat Kitab an-najat (Cartea Salvării), carte scrisă parţial în timpul campaniilor militare, atunci când trebuia să îl însoţească pe Ala' ad-Dwalah pe câmpul de bătălie.
     În această perioadă a scris ultimul său tratat filosofi major şi cel mai "personal" testament al gândirii sale, Kitab al-isharat wa at-tanbihat (Cartea observaţiilor şi a principiilor esenţiale). În această carte a descris călătoria misticului, de la începuturile credinţei şi până la stadiul final al viziunii directe şi neîntrerupte a lui Dumnezeu.
     De asemenea în Esfahan, atunci când o autoritate în materie de filologie arabă l-a criticat pentru slaba sa pregătire în cadrul acestui domeniu, a petrecut trei ani studiindu-l şi scriind o vastă lucrare, intitulată Lisan al-'arab (Limba arabă), care a rămas în manuscris până la moartea sa.
     Însoţindu-l pe Ala' ad-Dawlah într-o campanie, Avicenna s-a îmbolnăvit şi, în ciuda tentativelor sale de a se trata, a murit din cauza colicilor şi a epuizării.
     În afară de rolul pe care Avicenna l-a avut ca învăţător aristotelician în faţa musulmanilor, acesta a căutat în ultima parte a vieţii sale să fundeze şi o "filosofie orientală" (al-hikmat al-mashriqiyah). Majoritatea lucrărilor sale despre acest subiect s-au pierdut, dar a rămas suficient în alte lucrări pentru a da o indicaţie a direcţiei pe care o urma. A făcut primii paşi către o teosofie mistică ce marca calea pe care filosofia islamică avea să o urmeze în viitor, mai ales în Persia şi în alte ţinuturi estice ale Islamului.
 
Influenţa lui Avicenna
 
     Influenţa lui Avicenna s-a făcut simţită în lumea vestică, deşi nici o şcoală distincă nu poate fi numită de "latinism avicennian", aşa cum se poate spune despre Averroes, marele filosof spaniol-arab. Lucrarea lui Avicenna, Cartea Vindecării, a fost tradusă parţial în latină în secolul 12, iar Canonul complet a apărut în acelaşi secol. Acestea, precum şi alte traduceri, au răspândit departe în Vest gândirea lui Avicenna.
     Gândirea sa, amestecată cu cea Sfântului Augustin, marele filosof şi teolog creştin, a fost ingredientul de bază în gândirea multor scolastici medievali, mai ales a celor ai şcolilor franciscane. În medicină, Canonul a devenit autoritatea medicală absolută vreme de câteva secole, iar Avicenna s-a bucurat de un nedisputat loc de onoare, egalat doar de fiziologii greci Hippocrate şi Galen.
     În Est, influenţa sa dominantă în domeniul medicinei, filosofiei şi teologiei a durat de-a lungul veacurilor, şi este încă vie în cercurile gândirii islamice.


Despre eternitatea lumii - Aristotel, Plotin, Augustin

Despre eternitatea lumii - Aristotel, Plotin, Augustin

Ioan Filopon, Toma din Aquino, Alkindi, Avicenna, Avencebrol, Algazel, Averroes, Albert cel Mare, Henri din Gand, Siger din Brabant, Boetius din Dacia



Info stoc


Copyright © 2017 Anticariat Esoteric. Powered by Zen Cart