Vasile Lovinescu

 

Vasile Lovinescu s-a născut pe 30 (17) decembrie în Fălticeni, ca fiu mai mare al lui Octav Lovinescu, avocat, şi al Anei Cetăţeanu. Tatăl, frate cu criticul literar Eugen Lovinescu, se trăgea din comuna Rădăşeni, iar mama din localitatea Subcetate, având în ascendenţă pe Ion Budai-Deleanu.
     Scriitorul a mai avut doi fraţi: Octav, avocat (1913-1945), şi Horia, dramaturg (1917-1983).
     Familia sa a dat literelor noastre mai mulţi scriitori, între care Anton Holban (văr), Monica Lovinescu (vară) şi Alexandrina Lovinescu (vară). [1]
     Copilăria în Fălticeni, pe atunci un târg patriarhal, i-a fost normală, "adică fabuloasă", cum va spune scriitorul însuşi.
     1912 - Şcoala primară şi gimnaziul le urmează în "urbea natală", la gimnaziul "Alexandru Donici", unde bunicul său, Vasile, era profesor şi director.
     1920 - Familia se mută la Bucureşti, unde tatăl său era avocat la diverse firme, Vasile Lovinescu urmează liceul la Colegiul "Sfântul Sava". Dupa revenirea familiei în Fălticeni, el rămâne în Capitală, unde face Facultatea de Drept, nu pentru că ar fi avut vreo înclinaţie pentru această disciplină, ci pentru a rămâne în profesia tatălui său.
     1928 - După terminarea facultăţii Vasile Lovinescu lucrează ca jurisconsult la diverse firme, la primăria municipiului şi apoi, cu unele întreruperi, la Creditul Minier, până în 1947 când instalarea dictaturii îl obligă să renunţe. În tot acest timp însă, principala preocupare a tânărului rămâne spiritualitatea.
     În acest domeniu, el publică în anii '30 numeroase articole şi eseuri în reviste ca: Viaţa Literară, Viaţa Românească, Adevărul Literar şi Artistic, Credinţa, Familia, Azi, Vremea, etc. - ca şi câteva traduceri din limbile germană, franceză şi engleză.
     Figura care îl atrage în aceste începuturi de studii tradiţionale este cea a misticului Bo Yin Ra, german de origine, care a avut, se pare, o rataşare iniţiatică la o organizaţie cosmologică din Asia Centrală, ca şi cea a scriitorului german Gustav Meyrink.
     Din cărţile lui Bo Yin Ra află Vasile Lovinescu de cartea lui Rene Guenon "Le Roi du Monde", pe care o şi traduce (fără să o poata însă publica). Din acest moment, gânditorul tradiţional francez devine mentorul lui spiritual.
     1934 - Îşi începe corespondenţa cu Rene Guenon, retras la Cairo, care va dura neîntrerupt până în 1940, în paralel cu o meditaţie susţinută asupra cărţilor lui şi a marilor texte ale esoterismului universal.
     Chiar dacă va continua să scrie în reviste şi să aibă relaţii cu unii scriitori români ca Dan Botta, Dan Petraşincu, Anton Dumitriu, Mircea Eliade şi mai ales Sandu Tudor, atenţia lui principală se îndreaptă spre obţinerea unei iniţieri.
     1935 - Face un pelerinaj la Muntele Athos, căutând o binecuvântare isihastă, pe care ar fi putut-o obţine, cu condiţia să rămână într-o mănăstire; nefiind cetăţean grec, lucrul nu era posibil pe vremea aceea.
     1936 - La sfatul lui Rene Guenon, pleacă în Franţa, la Amiens, şi în Elveţia, la Basel, unde trece printr-o iniţiere alawită, după care se întoarce în ţară. Nu e vorba de o convertire la Islam, cum greşit s-ar putea crede, ci de integrarea într-o organizaţie esoterică universală (sufism), încă vie şi efectivă.
     De aici încolo, principala preocupare a lui Vasile Lovinescu va fi realizarea spirituală. Va mai publica, în 1936-1937, în revista "Etudes Traditionnelles", sub pseudonimul Geticus, un studiu în limba franceză, de istorie şi geografie mitică, intitulat La Dacie Hyperboreene.
     1939 - Mai face o călătorie în Franţa, pentru a relua legătura cu F. Schuon, maestrul său spiritual. Aici îl reîntâlneşte şi pe M. Valsan, rămas la Paris ca diplomat, care primise şi el o iniţiere din aceeaşi sursă şi care va întemeia în curând, la Paris, o tariqah condusă de el.
 
1940 - În timpul războiului, reformat din cauza unei vederi slabe, V. Lovinescu îşi va împărţi timpul între ritualul iniţiatic şi meditaţia asupra textelor sacre, între Fălticeni şi Bucureşti, unde se va stabili definitiv, cu un scurt intermezzo administrativ la primăria oraşului Fălticeni.
     1945 - Are loc căsătoria cu Steliana-Victoria Păunescu, care îi va fi o fidelă "păzitoare a pragului" şi o constantă "piatră de şlefuire".
     În timpul refugiului de la sfârşitul războiului, casa şi biblioteca de la Fălticeni îi vor fi devastate, ceea ce nu-l va rupe de locul natal, deşi va continua să trăiască, într-o demnă sărăcie, în Bucureşti.
     1948 - Întemeiază în Bucureşti, cu ajutorul lui M. Valsan, un grup iniţiatic pe care îl va conduce până prin 1958 când, din cauza izolării şi a ambianţei ostile, grupul se va dizolva. În toată această perioadă, Vasile Lovinescu renunţă la scris, consacrându-se ritualului şi realizării spirituale, împreună cu grupul respectiv, totul rămânând ascuns lumii profane. Întreţine legături prin scrisori cu F. Schuon, T. Burckhardt şi M. Valsan
 
 Fraternitatea lui Hyperion
 
     1958 - Întâlneşte la Fălticeni pe subtila, dar puţin cunoscuta poetă Lucreţia Andriu (1913-1964), în casa din Bucureşti a căreia întemeiaza un cerc de studii şi meditaţie tradiţională, pe care-l va numi mai târziu, în unele scrisori, "fraternitatea lui Hyperion".
     Din acest grup vor face parte poetul Radu Vasiliu (1923-1990), Florin Mihăescu, Roxana Cristian, Viorica Mosinschi (1913-1980), Mariana Veleanu (1922-1975), Raluca Vasiliu, Margareta Vasiliu (1942-1996), Teodor Ghiondea, Dan Stanca. Activitatea acestui grup va continua aproape săptămânal, cu excepţia lunilor de vară, când V. Lovinescu se retrăgea la Fălticeni, menţinând legătura prin scrisori.
     Aceasta insulă de libertate spirituală va continua astfel să existe în anonimat şi să "activeze", în ciuda ambianţei ostile şi ameninţătoare, puternic polarizată de prezenţa intelectuală a lui Lovinescu. Baza studiilor şi meditaţiilor o va constitui opera lui Rene Guenon, dar şi textele sacre ale marilor tradiţii exo şi esoterice universale.
     După moartea prematură a Lucreţiei Andriu, grupul se va reuni cu aceeaşi regularitate, în alte locuri, până în anul 1980, când Vasile Lovinescu se retrage la Fălticeni.
 
   Două studii
 
     Încă din 1964, Vasile Lovinescu îşi reia scrisul, resimţind nevoia de a fixa adevărurile tradiţionale care, transmise numai oral, riscau să se dilueze sau chiar să se piardă.
     Aşa se încheagă între 1964-1972 cele două studii, "Al patrulea hagialâc" (despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche, şi "Creangă şi Creanga de Aur", o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă, publicate mai târziu, care, pe masura elaborării, erau citite în grup, ca, de altfel, aproape toate celelalte scrieri ale sale, fiind apoi difuzate în copii dactilografiate.
     1972 - După terminarea acestor studii, în anii '70, V. Lovinescu va continua să scrie eseuri şi studii de mai mică întindere pe teme tradiţionale, comentarii de folclor şi opere spirituale, studii de istorie şi geografie sacră. El putea fi văzut aproape zilnic la Biblioteca Academiei, studiind texte sacre şi lucrări rare. Un timp, scriitorul a ţinut un jurnal conţinând meditaţii de o mare pătrundere spirituală, mergând de la doctrină şi simbol la tehnica iniţiatică.
     1980 - Scriitorul se retrage definitiv la Fălticeni, în casa părintească de pe Strada Sucevei, devenită între timp Galeria Oamenilor de Seamă (1972), prin donaţia şi grija soţiei sale .
     Se stinge din viaţă pe data de 14 iulie 1984.
     După decembrie 1989 apar în periodice numeroase fragmente din opera lui Vasile Lovinescu şi diferite prezentări ale omului şi operei (Caiete Critice, România Literară, Steaua, Cotidianul LAI, Timpul, Manuscriptum, Cronica, Echidistanţe, etc.).

Copyright © 2024 Anticariat Esoteric. Powered by Zen Cart