C.G. Jung

Carl Gustav Jung (1875, Kesswill, Turgovie - 1961, Kusnacht, Zurich), medic şi psihoterapeut elveţian. Copil precoce, la şase ani citeşte curent în latină. Apoi, după studii strălucite, se îndreaptă spre psihiatrie (la Basel, la Zurich, la Paris, unde urmează cursurile de psihopatologie ale lui Pierre Janet). Lucrează o vreme cu Bleuler; devine mâna dreaptă a lui Freud în 1907 şi urmaşul său prezumtiv, înainte de a intra în dezacord cu el în 1912, o dată cu publicarea lucrării Metamorfoze şi simboluri ale libidoului, care face din libidou „o energie vitală” a cărei origine nu este pur sexuală. O rupe definitiv cu maestrul său în anul următor.

     Creator al psihologiei analitice, Jung scoate în evidenţă noţiunea de inconştient colectiv (Tipurile psihologice, 1920).”Dacă ar putea fi personificat, scrie el, inconştientul ar lua trăsăturile unei fiinţe umane colective trăind la marginea specificării sexelor, a tinereţii şi a bătrâneţii, a naşterii şi a morţii, întărit de o experienţă nemuritoare a unui milion sau două de ani.” Consecvent cu sine, Jung postulează existenţa câtorva mari universalii valabile în orice loc, în orice timp şi pentru orice fiinţă omenească: astfel, conceptele de arhetip, anima şi animus, umbră, psihe, scăpând determinărilor cauzale, formează un sistem susceptibil nu numai de a explica etiologia nevrozelor şi de a le vindeca, ci şi de a proiecta luminile cele mai vii asupra cosmogoniilor, folclorului, distribuţiei rolurilor sociale - pe scurt de a forma el singur o antropologie. Arhetipurile sunt, într-adevăr, temele privilegiate, care condensează experienţa umanităţii şi sunt prezente în vise, ca şi în mituri.

     În Psihologie şi religie (1939), Jung studiază funcţia simbolică a numărului 4 în filozofiile Extremului Orient şi teozofiile Evului Mediu; aflăm, de exemplu, că nu din întâmplare Dumnezeu a creat lumea cu patru elemente. Acest demers îl face să se intereseze de filozofia ocultă (Psychologie und alchimie, 1944; Simbolica spiritului, 1948; Metamorfozele sufletului şi simbolurile sale, 1953), fiindcă, dacă el este cunoscut de parapsihologi pentru că a înlocuit conceptul de cauzalitate prin cel de sincronicitate, Jung se întâlneşte repede cu ocultismul şi, mai precis, cu spiritismul şi cu divinaţia. Una dintre bunicile sale şi mama sa au daruri de prezicătoare, iar el organizează şedinţe spiritiste în 1899-1900, având ca medium pe una dintre verişoarele lui. El va folosi materialul astfel colectat în teza sa de doctorat, Psihologia şi patologia fenomenelor numite oculte, în care explică spiritele şi alte fenomene oculte, din unghiul psihologului, ca nişte complexe inconştiente (cf. Bazele psihologice ale credinţei spiritiste, 1919). Mai târziu se va arăta mai puţin sceptic în privinţa existenţei reale a unui dincolo spiritist. Între timp (1920), Jung îi studiază pe Rudi Schneider şi (1930) pe un alt medium care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

     Teoriile sale despre psihism îi aduc numeroşi admiratori în lumea întreagă. Are deosebita onoare să inaugureze, în timpul vieţii (1948), Institutul Carl Gustav Jung, creat de discipolii săi la Zurich. Institutul continuă investigaţiile psihanalitice ale maestrului.