Jakob Bohme
Jakob BÖEHME (1575, Alt-Seidenberg, aproape de Görlitz-1624, Görlitz), mistic german. Fiu de ţărani luterani, devine meşter cizmar la Görlitz. Prima sa iluminare datează din 1600. Contemplând un vas de cositor în care se reflectă soarele, el simte cum toată fiinţa îi este cuprinsă de ameţeală. „El a simţit că omul, în ciuda materiei sale opace, poate să strălucească sub lumina divină” (Alexandrian). Plimbându-se pe câmp sub imperiul acestei emoţii, el a înţeles atunci câteva din misterele Creaţiei. Dar nu a avut iluminarea decisivă decât 12 ani mai târziu. „În această lumină, spiritul meu a văzut prin toate lucrurile şi a recunoscut în toate creaturile, în plante şi iarbă, ce este Dumnezeu şi cum este el, şi care îi este voinţa.” Böhme publică atunci, în 1612, Aurora oder die Morgenröteim aufgang Wurzel der Philosophie, der Astrologie und der Theologie, care provoacă scandal. Examinat de o comisie de teologi şi găsit nevinovat de erezie, el a fost, totuşi, persecutat de pastori; foarte curând însă îşi face numeroşi adepţi şi găseşte protectori printre nobili.
Influenţată de neoplatonism şi alchimie, gândirea sa, care implică existenţa unei a doua Reforme, este caracteristică agitaţiei mistice pe care o cunoaşte Silezia în epocă. Ea găseşte un ecou cu atât mai larg, cu cât manuscrisele răspândite (majoritatea scrierilor lui Böhme nu vor fi tipărite decât după moartea sa) sunt scrise în germană, originalitate care i-a adus porecla de philosophus teutonicus. Iluminat de revelaţii, Böhme se ambiţionează să arate libertatea creatoare a lui Dumnezeu şi să soluţioneze antiteza Bine/Rău, care îi apare peste tot în natură. Totul vine de la Dumnezeu şi totul trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. Binele nu se poate realiza decât prin contrarul său. Păcatul nu este altceva decât pierderea androginiei originale. Individul s-a despărţit de „Fecioara veşnică”, Sophia, şi, o dată cu ea, de dimensiunea feminină care i-a devenit străină.
Operele cele mai importante ale lui Böhme (Despre trei principii ale existenţei divine, 1619; Despre tripla viaţă a omului, răspuns la cele patru întrebări ale sufletului, 1620; Mysterium magnum, 1623) au fost traduse în franceză de Louis Claude de Saint-Martin; Leibniz, Swedenborg, Hegel şi Berdiaev au salutat în el un precursor.
Personalitatea lui Böhme ridică, totuşi, unele probleme. Cum dintr-un cizmar cvasi-ignorant se ridică pe culmi? Întrebarea nu şi-a găsit încă răspunsul.
R. Croitoru - De la metafizica luminii la metafizica moravurilorJackob Bohme si Immanuel Kant Info stoc |