Shivaism
Shivaismul s-ar părea că este, la propriu, cea mai veche tradiţie spirituală a lumii. În India, shivaismul are o vechime multimilenară, săpăturile arheologice de la Mohenjo Daro şi Harappa revelându-i o istorie care merge chiar dincolo de calcolitic.
Shiva reprezintă acea ipostază a divinului care se manifestă ca Mare Iniţiator sau Mare Salvator (Mântuitor) al fiinţelor limitate şi ignorante. Orice aspiraţie către starea de eliberare spirituală este adresată, de fapt, acestei faţete mântuitoare a Divinităţii, purtând numele de Shiva ("Cel bun şi blând"). Orice manifestare a Graţiei Divine, indispensabilă atingerii stării de eliberare spirituală, este strâns legată de Shiva.
În India, există şase forme principale ale shivaismului, dintre care trei sunt esenţiale: vira-shaiva, răspândit preponderent în zona centrală a Indiei; shiva-siddhanta, în sud şi advaita-shiva, cea mai pură şi elevată formă a shvaismului, în Caşmir (nordul Indiei).
Tradiţia shivaismului caşmirian s-a transmis secole la rând, numai de la Maestru la discipol, "de la gură la ureche". Prima lucrare fundamentală a shivaismului, atribuită lui Vasugupta (primul iniţiat al acestei căi spirituale, care a trăit între sfârşitul sec. al VII-lea şi începutul sec. al IX-lea d.C.) este numită Shiva Sutra şi este o culegere de aforisme lapidare şi complet ermetice pentru neiniţiat, care prezintă cele trei căi cardinale care conduc la eliberarea spirituală: Calea lui Shiva (Shambhavopaya), Calea lui Shakti sau Calea Energiei (Shaktopaya) şi Calea fiinţei limitate (Anavopaya).
Vasugupta menţionează că nu el a scris Shiva Sutra, ci a găsit-o scrisă pe o stâncă care s-a ridicat din apă şi care s-a scufundat din nou sub ape, după ce a citit şi memorat ceea ce era scris pe ea.
Întreaga tradiţie (shastra) shivaită scrisă se poate împărţi în trei părţi:
* Agama Shastra – privită ca fiind o revelaţie directă de la Shiva (Dumnezeu). Cuprinde lucrări ca: Shiva Sutra, Malinivijaya Tantra, Vijnana Bhairava Tantra, etc.
* Spanda Shastra – conţine elementele doctrinare ale sistemului. Principala lucrare din aceasta categorie este opera lui Vasugupta - Spanda Karika.
* Pratyabhijna Shastra – conţine lucrări de ordin metafizic, având un înalt nivel spiritual (fiind şi cea mai puţin accesibilă). În această categorie cele mai importante sunt lucrările Ishvara Pratyabhijna a lui Utpaladeva şi Pratyabhijna Vimarshini, un comentariu al primeia.
Există mai multe şcoli importante ale shivaismului, cele mai elevate fiind grupate în sistemul Trika. Cuvântul “trika” înseamnă în limba sanscrită “trinitate” sau “treime”, sugerând ideea esenţială că absolut totul are o natură triplă. Această trinitate este exprimată prin: Shiva (Dumnezeu), Shakti (energia Sa creatoare fundamentală) şi Anu (individul, proiecţia limitată a dumnezeirii).
Trika cuprinde mai multe şcoli spirituale:
* Krama – în sanscrită “proces”, “ordonare”, “succesiune ordonată”.
* Kaula (Kula) – în sanscrită “comunitate”, “familie”, “totalitate”.
* Spanda – termen care denumeşte Suprema Vibraţie Divină Creatoare.
* Pratyabhijna – termen care se referă la recunoaşterea directă a Esenţei Divine.
Aceste ramuri ale tradiţiei shivaite au fost genial sintetizate şi unificate de cea mai ilustră personalitate, cel mai mare realizat spiritual al acestui sistem, înţeleptul Abhinavagupta. Cea mai importantă lucrare a sa, Tantraloka, scrisă în versuri, unifică toate aparentele diferenţe între ramurile sau şcolile shivaismului caşmirian de până la el, oferind o viziune coerentă şi completă a sistemului. Dându-şi seama de dificultatea acestei lucrări, Abhinavagupta a scris un rezumat al ei, în proză, numit Tantrasara ("Esenţa Supremă a Tantrei").
Despre marele înţelept Abhinavagupta se spune că a fost o manifestare a lui Shiva. Chiar şi astăzi este unanim acceptat ca unul dintre cei mai mari filosofi şi esteticieni indieni. Deşi India a avut mulţi esteticieni, Abhinavagupta rămâne unic prin sinteza magistrală realizată asupra tuturor viziunilor şi teoriilor de până la el, oferindu-le o perspectivă mult mai vastă, profund spirituală.
Abhinavagupta s-a născut aproximativ în anul 950 d. C. şi a trăit până în secolul al XI-lea. Se spune că, la un moment dat, a plecat împreună cu un mare grup de discipoli într-o peşteră pentru a medita şi nu s-au mai întors niciodată.
Continuatorul lui Abhinavagupta a fost Kshemaraja, discipolul său direct şi cel mai important. Apoi, treptat, tradiţia secretă a shivaismului s-a stins în Caşmir. Ea a mai înflorit puţin, la vreo 300 de ani după aceea, în sudul Indiei, unde au trăit câţiva mari iniţiaţi: celebrul Jayaratha, care a concentrat magistral Tantraloka, precum şi vizionarul Bhattanarayana, autorul poemului iniţiatic de o mare profunzime: Stavacintamani (Sanctuarul de taină al Nestematei Iubirii Divine). Ultimul continuator al tradiţiei şivaite a Caşmirului a fost Swami Brahmacharin Lakshman (Lakshmanjoo), care a trăit până în 1992.
Shivaismul caşmirian are influenţe tantrice. Şi aici, ca şi în tantrism, regăsim ideea fundamentală a legăturii tainice dintre tot şi toate, dintre diferite aspecte ale creaţiei, ca un model holografic al universului. Astfel, întregul univers este o gigantică reţea de rezonanţe virtuale care se stabilesc între fiecare punct (“atom”) al Universului şi toţi ceilalţi “atomi”. Cunoscând în profunzime un singur aspect (“atom”) al Universului, se poate cunoaşte totul, întregul Univers, deoarece totul este rezonanţă.
Domenii conexe: Hiduism, India, Orient, Tantra, Yoga.
