Profeţii
Termenul de profeţie denominează în general procesul de revelare a informaţiilor care nu sunt cunoscute de către profet prin intermediul căilor obişnuite. În cadrul religiei, acestea sunt considerate ca fiind inspiraţii de natură divină. Deşi conceptul poate găsit de-a lungul tuturor religiilor lumii, termenul şi-a câştigat popularitatea prin intermediul lucrărilor şi influenţelor profeţilor evrei.
Filosoful rabinic Maimonide sugerează că "profeţia este, în adevăr şi în realitate, o emanaţie a Fiinţei Divine prin mediul unui Intelect Activ, manifestată într-o primă instanţă de către facultatea raţională a omului, iar apoi de către facultatea imaginativă a acestuia". Aceasta se apropie mult de definiţia dată de catre Al-Farabi care a dezvoltat în cadrul islamului teoria profeţiilor. Enciclopedia Catolică defineşte profeţia ca "înţeleasă în sensul său strict, înseamnă înainte-ştiinţa evenimentelor ce vor avea loc în viitor, deşi câteodată aceasta se poate aplica şi la evenimente din trecut a căror memorie s-a pierdut, precum şi la lucruri din prezent care sunt ascunse şi care nu pot fi cunoscute de către lumina raţiunii".
Termenul "profeţie" îşi are originea în grecesul prophetia, care înseamnă "darul de a putea interpreta voinţa zeilor". Înţelesul de "lucru rostit sau scris de un profet" datează din jurul anului 1300, în timp ce verbul "a profetiza" apare pentru prima dată în 1377.
În cea mai timpurie sursă evreiască, Tora, profeţia este adeseori considerată ca fiind un avertisment venit de la Dumnezeu cu privire la consecinţele pe care le-ar avea nerespectarea legilor Torei de către societate, comunităţi sau liderii acestora. Profeţiile includeau câteodată promisiuni de binecuvântare din partea lui Dumnezeu dacă oamenii i se supuneau şi îşi întorceau faptele şi legile în conformitate cu Tora.
Învăţăturile rabinice, în special cele ale lui Maimonide, sugerează că există multe nivele ale profeţiei, de la cele mai înalte, cum ar fi cele experimentate de Moise, şi până la cele mai de jos, unde indivizii sunt capabili să înţeleagă Voinţa Divină dar aleg să nu îşi descrie experienţa şi altora, cum a fost cazul lui Noe.
Teoria lui Maimonide cu privire la profeţii conţine două elemente: 1) o explicare asupra a ce anume este profeţia, şi 2) o clasificare a variilor tipuri de profeţie şi a fenomenelor legate de actul de a face profeţii. În lucrarea sa, Ghid pentru cel dezorientat, Maimonide schiţează 12 tipuri de profeţie, începând cu gradele cele mai mici de claritate şi sfârşind cu gradele cele mai ridicate:
1. Acţiunile inspirate
2. Vorbele inspirate
3. Revelaţiile alegorice survenite în vis
4. Revelaţiile auditive survenite în vis
5. Revelaţiile audio-vizuale venite în vis din partea unui vorbitor uman
6. Revelaţiile audio-vizuale venite în vis din partea unui vorbitor îngeresc
7. Revelaţiile audio-vizuale venite în vis din partea unui vorbitor Divin
8. Viziunea alegorică survenită în starea de veghe
9. Revelaţia auditivă survenită în starea de veghe
10. Revelaţia audio-vizuală venită din partea unui vorbitor uman
11. Revelaţia audio-vizuală venită din partea unui vorbitor îngeresc
12. Revelaţia audio-vizuală venită din partea unui vorbitor Divin
Deşi Maimonide, care era evreu, a fost primul teoretician care a tratat pe larg acest subiect iar cei mai cunoscuţi profeţi au fost cei ale căror fapte sunt descrise în Biblie şi Tora, experienţa profeţiei nu este totuşi restrânsă doar pentru evrei, la fel cum experienţa profetică nu se limitează nici la limba ebraică.
Multe profeţii sunt însoţite de schimbări radicale ce au loc în viaţa profeţilor, iar experienţa lor este adeseori acompaniată de schimbări fiziologice, experienţe de percepţie extrasenzorială (viziuni), colaps fizic sau alte diverse schimbări ce survin în urma contactului cu Divinitatea.
Domenii conexe: Divinaţie, Tarot, Astrologie, Parapsihologie.
