Orient
Orientul a reprezentat din timpuri străvechi un tezaur de spiritualitate de o profunzime neegalată de-a lungul secolelor decât de foarte puţine alte sisteme filosofico-religioase. Aici a fost locul în care s-a născut o mentalitate deosebită, de o specificitate care îi garatează calitatea superioară. În sânul unor sisteme cum sunt yoga, taoismul, hinduismul, buddhismul zen şi tibetan, tantrismul, samkhya, brahmanismul sau viziunea upanishadică, a prins contur o perspectivă asupra vieţii care, depăşind limitele ei esenţiale de spiritualitate, prezintă o calitate estetică remarcabilă. Această calitate este de regăsit cel puţin în vechile tradiţii artizanale chineze, în vestimentaţia japoneză, în ikebana sau în obiectele de cult indiene şi tibetane, dar în mod deosebit ea se face simţită în leit-motivul acestor culturi - pacea lăuntrică, beatitudinea.
Ceea ce uneşte toate aceste sisteme filosofico-religioase şi le conferă specificitatea este în primul rând spiritul oriental pasiv contemplativ, care urmăreşte frângerea graniţelor materiale şi psihice ce izolează individualitatea de restul universului, univers perceput ca fiind un întreg subtil (de cele mai multe ori tradus prin energie) şi perfect conştient. Lupta acestor sisteme este, aşadar, de a trece dincolo de categoriile mentale comune, de a opera o ruptură în conştiinţa ignorantă cotidiană şi în raţionalitatea sterilă şi limitată a omului de “bun simţ”. Toată această luptă, privită dintr-o perspectivă generică, are o motivaţie extrem de precisă, care rezidă în nevoia spiritului oriental de a se situa în Adevăr şi în Realitate şi de a se elibera astfel de suferinţa existenţei nedesăvârşite.
Depăşirea categoriilor cognitive normale nu este posibilă decât printr-o situare în afara lor, în punctul arhimedic al conştiinţei divine regăsibile în sinele fiecărui om. Astfel, în sistemele caracterizate printr-un grad ridicat de impersonalism (buddhism, samkhya), practica este mai degrabă o non-acţiune, de abandonare treptată a funcţiilor umane, prin absintenţă, detaşare sau chiar prin exersarea spiritualizării lor până la transfigurare (tantrism). În ceea ce priveşte sistemele în cadrul cărora divinităţile păstrează un statut important (hinduism, Upanishade), practica accentuează şi aspectele devoţionale. Însă indiferent de accente, existenţa umană aflată sub înrâurirea oricăruia din aceste sisteme orientale se amplifică cu o dimensiune profund ritualică, menită să asigure un perfect control asupra oricărui proces, fenomen, experienţă.
Domenii conexe: India, China, Japonia, Hinduism, Yoga, Buddhism, Zen, Tantra, Shivaism, Tibet, Taoism, Reiki, Meditaţie.
