Hipnoză

Hipnoza poate fi definita in multe moduri, insa unele definitii inca fac obiectul dezbaterilor si cercetarilor stiintifice.

   Pe scurt, reprezinta o metoda de focalizare a atentiei si de folosire a gandirii si imaginatiei pentru a facilita schimbarile atitudinale, cognitive, emotionale si comportamentale dorite de client.

   Hipnoza nu este o terapie in sine, ci un instrument terapeutic care poate creste eficienta unei psihoterapii, atunci cand este utilizat adecvat. Ea a fost uneori comparata cu o lentila care focalizeaza razele soarelui intr-un punct si astfel creste puterea lor de actiune. Hipnoza este o modalitate de accesare, mobilizare si orientare a resurselor, capacitatilor, abilitatilor si calitatilor constiente si inconstiente ale clientului pentru atingerea obiectivelor terapeutice.

   Hipnoza nu este o tehnica aplicata unui client pasiv, ci un mod de lucru care implica angajamentul, interesul si increderea clientului. Orice hipnoza este in realitate o auto-hipnoza, in care terapeutul serveste drept ghid si facilitator al procesului.

   Contrar multor mituri vehiculate, hipnoza nu-l face pe client dependent de terapeut si nu implica pierderea controlului clientului asupra procesului. In orice moment persoana poate alege sa refuze, sa modifice sau sa puna in aplicare o sugestie a terapeutului in functie de propriile nevoi.

   Ca in orice domeniu, exista oameni mai talentati si mai putin talentati. De asemenea, exista numeroase fenomene hipnotice. Oamenii difera in ceea ce priveste capacitatea de a manifesta un fenomen sau altul.

   Comparativ cu hipnoza clasica (care miza mai mult pe autoritatea si puterea hipnotizatorului), hipnoza ericksoniana (numita astfel dupa Milton Erickson, unul din cei mai mari hipnoterapeuti si deschizatori de drum in psihoterapie) aduce un plus de flexibilitate si creativitate, o atitudine de respect, apreciere si atentie fata de unicitatea personalitatii si a dinamicii interioare a clientului. In afara de individualizarea demersului terapeutic, Erickson a pus mare accent pe ideea de utilizare a resurselor clientului (obiceiuri, valori, credinte, talente si abilitati, sisteme de relatii, modalitati senzoriale, cognitive si afective) pentru rezolvarea problemelor si depasirea dificultatilor.

   Aplicatiile terapeutice ale hipnozei sunt nenumarate, dar ea nu este un panaceu. Terapeutul evalueaza oportunitatea utilizarii hipnozei in psihoterapie, in functie de o serie de criterii, indicatii si contraindicatii.

   Iata cateva din problemele pentru care hipnoza, corect integrata unui demers psihoterapeutic, si-a dovedit eficacitatea:

• fumat;

• probleme in controlul greutatii;

• managementul stresului;

• anxietate, fobii, atacuri de panica;

• depresie, stima de sine redusa;

• tulburari de somn;

• controlul durerii;

• disfunctii sexuale etc.

 

 

Domenii conexe: Psihologie, Self-Help, NLP.