Hinduism
Hinduismul este una din cele mai vechi religii din lume. Apărută în jurul anului 2000 î.Cr. în India, ea continuă să fie practică şi astăzi în mod majoritar în această ţară.
Credincioşii hinduismului se numesc hinduşi, care sunt aproape un miliard în întreaga lume, hinduismul fiind astfel a treia religie ca număr de practicanţi din lume, după creştinism şi islamism. Majoritatea hinduşilor (aproximativ 890 milioane) trăiesc în India, alte comunităţi semnificative aflându-se în Nepal, Sri Lanka, Bangladesh, Indonezia şi Malaezia.
Numele religiei vine de la cuvântul persan „Hindu”, ce desemnează fluviul Hindu (sau Indus).
Textele sacre
Religia hindusă are la bază foarte multe texte teologice, filozofice şi mitologice. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Vedele, care au fost compuse începând cu anul 1800 î.Cr. „Veda” înseamnă în limba sanscrită: cunoaştere, înţelepciune, ştiinţă. Vedele principale sunt patru la număr, şi anume:
- „Rig-Veda” – Imnurile de laudă, aproximativ 1000 de imnuri cuprinse în 10 cărţi. Cel mai celebru este „Imnul creaţiei”, ce abordează tema clasică a cosmogoniei;
- „Veda Cântecelor”;
- „Veda pentru sacrificii” – este descris felul în care anumite ritualuri trebuie desfăşurate;
- „Veda vrăjilor” – cuprinde formule magice, descântece etc. utile în practica religioasă.
Vedele au fost ulterior comentate de brahmani (cei care studiază textele sacre) şi au dat naştere altor texte, dintre care cele mai renumite sunt „Upanişadele”. Aceste noi texte sunt numite „Brahmanele” ce conţin, pe lângă clasicele comentarii ale Vedelor şi două părţi reprezentative:
- „Aranyakas” – în traducere „Textele din pădure”. Ele reprezintă meditaţiile anahoreţilor indieni asupra principalelor simboluri religioase;
- „Upanişadele” – sau „Învăţăturile secrete”. Sunt 13 la număr şi conturează universul religios hindus şi felul în care omul poate ajunge la eliberarea de ciclul reîncarnărilor succesive prin meditaţie şi asceză.
Alte texte sacre sunt „Sutras” (literal însemnând fir călăuzitor), acestea fiind norme privind cultul oficial şi particular. Cel mai cunoscut text de acest fel este „Cartea legii lui Manu” (sau „Codicele lui Manu” – cuprinde principiul castelor şi legea reîncarnării). Tot din literatura sacră fac parte şi cele 36 de „Purana”, care sunt texte ce abordează teme complexe precum mitul creaţiei, istoria Universului sau ciclurile cosmice. Nu în ultimul rând, s-au scris epopeile, de obicei în versuri. Printre ele se numără Ramayana (cuprinde aproximativ 1000 de peripeţii ale prinţului Rama, relatate în peste 20 000 de versuri) şi Mahabharatha („Marea luptă a Bharaţilor”, conţine peste 220 000 de versuri).
Concepţia despre Dumnezeu
Hinduismul este considerată în cele mai multe cazuri o religie politeistă, însă această viziune tinde să simplifice un sistem divers de credinţe, printre care se numără monoteismul, politeismul, panteismul, monismul şi chiar ateismul. De exemplu, şcoala „Advaita Vedanta” susţine că există o singură entitate cauzală (Brahman), care se manifestă oamenilor sub mai multe forme, în timp ce mulţi experţi consideră că şcoala „Samkhya” avea învăţături atee.
Panteonul hindus
Făcând abstracţie de şcolile ateiste şi monoteiste, religia hindusă este considerată a fi politeistă, conţinând câteva mii de zei. Ei sunt toţi reprezentări ale unei „Fiinţe unice”, care există înainte de orice lucru şi se găseşte peste tot (concepţie panteistică). În epoca în care au fost scrise „Vedele”, Indra, stăpânul cerului, era considerat zeul principal. Mai apoi, trei zei au căpătat mai multă importanţă:
- Brahma – creatorul Universului. Este reprezentat cu patru chipuri şi patru braţe, simbol al omnipotenţei. El este o entitate extrem de complexă: spirit, materie primordială, inteligenţă, forţă etc.
- Vişnu – „Zeul cel blând”, păstrătorul Universului. El se poate întrupa în orice animal sau om, printre cele mai renumite întrupări ale sale numărându-se eroii Krişna şi Rama. Printre simbolurile zeului se numără un disc, simbol al energiei divine, o măciucă, semn al puterii, şi o scoică, ce reprezintă apa (deci fertilitatea).
- Şiva – distrugătorul Universului. El distruge lumea pentru a o transforma. Este atât răufăcător, cât şi binefăcător. Printre lucrurile ce îl însoţesc în reprezentări se numără cercul de foc (simbol al distrugerii) şi o mică tobă (simbol al primului sunet, al creaţiei).
Panteonul hindus este un capitol extrem de complex al religiei hinduse. Acesta depinde de şcoala de provenienţă, cât şi de anumirte perioade. Spre exemplu, în perioada vedică (1800 î.Cr. – 800 î.Cr.), zeul principal era Indra (zeu al războiului, cel care „ţine cerul şi pământul în palmă”, stăpânul cerului). După aceea a urmat perioada brahmană, a căror zei principali sunt prezentaţi mai sus.
Domenii conexe: Yoga, India, Orient, Buddhism, Tantra, Shivaism, Meditaţie.
