Astrologia, ca ştiinţă a astrelor, datează din cea mai veche Antichitate. În perioada clasică ea cuprindea deja cinci ramuri: astrologia sferică, astrologia naturală, astrologia judiciară sau genetliacă, astrologia medicală şi astrologia orară. Primele două aparţin astăzi ştiinţelor ortodoxe. Astrologia sferică nu este altceva decât străbuna astronomiei. Ea analizează mişcarea planetelor, stelelor şi aştrilor rătăcitori. Astrologia naturală îşi propune să elucideze influenţa fizică a aştrilor asupra cutremurelor de pământ, mareelor, climei, erupţiilor vulcanice şi timpului. Ea se înrudeşte cu geofizica, meteorologia şi vulcanologia. Astronomii, meteorologii şi vulcanologii nu practică celelalte trei ştiinţe, pentru că ele sunt considerate neverificabile.
Destul de uitată în zilele noastre, astrologia orară este, într-adevăr, o artă divinatorie. Operatorul observă harta cerului chiar atunci când consultantul îi pune întrebări, iar răspunsul său constă într-o interpretare a semnelor pe care ea le indică. Astrologia medicală ţine cont mai mult de aspectul cerului natal al individului. Ea este fondată pe aceleaşi principii ca şi astrologia judiciară, dar este mai specializată: permite descoperirea bolilor şi deficienţelor organice.
Dintre toate astrologiile, cea care a fost cea mai practicată (şi care a dobândit influenţă în mediile intelectuale după al doilea război mondial) este, fără îndoială, astrologia judiciară sau genetliacă. Ea este aceea care a devenit, în Europa, singura recunoscută şi folosită. Utilizează în comun cu astrologiile orară şi medicală un anumit număr de date, printre care semnele zodiacale. Dar nu ajunge să fii născut sub un anume semn pentru a te supune în mod sigur unui model caracterologic definit. Casele astrologice, planetele, aspectele lor, tranziturile lor au şi ele importanţă şi intervin în determinarea influenţelor care acţionează asupra destinului uman. De aceea, când face un horoscop, astrologul cere consultantului să precizeze, cu exactitate, locul şi data naşterii (cu o aproximaţie de un sfert de oră). Stabilirea unei teme necesită între altele calcule foarte riguroase şi o cunoaştere perfectă a efemeridelor - tablele astronomice - care dau pentru fiecare zi a anului poziţia astrelor.
Secolul al XVI-lea este vârsta de aur a astrologiei, cel puţin în Europa. Cardan, Crollius, G. Della Porta şi mulţi alţi savanţi, dacă nu toţi, de la Nostradamus la John Dee, fac speculaţii asupra astrelor. Ei consideră că fiinţa omenească este, inextricabil, în relaţie cu Universul prin numeroase corespondenţe şi că există, în mod necesar, o analogie între microcosm (fiinţa umană) şi macrocosm (ansamblul astrelor). Prin urmare, se postulează că stelele şi planetele au o influenţă asupra destinului. După Paracelsus, există o legătură strânsă şi aproape deterministă între cele şapte organe ale corpului şi cele şapte planete (cele cunoscute atunci). Doctorul în teologie şi ezoteristul Cornelius Agrippa (1486-1535) explică şi tinde să demonstreze, în cartea sa Despre filozofia ocultă (1510-1533); superioritatea semnelor zodiacului
Domenii conexe: Esoterism, Divinaţie, Profeţii, Parapsihologie.
