|
 Termenul este format din cuvintele greceşti theos, „zeu" şi sophia, „înţelepciune" şi s-ar putea traduce prin „înţelepciune divină". Da fapt, teozofia este un sistem religios sincretic ce răspunde dorinţei de cunoaştere divină şi de unirea cu Dumnezeu. Subiectul care „îşi aminteşte de ceruri"(pentru a relua un vers din Lamartine) tinde să revină la intuiţia pe care o are despre divinitate şi căutarea în esoterism, în pătrunderea misterelor şi prin iluminare. Teozofii se sprijină adesea pe gnosă si pe ştiinţele oculte. Printre ei i-am putea cita pe Paracelsus, Jakob Bohme, Swedenborg şi Saint-Martin; dar, deşi îi recunosc pe aceşti mentori, teozofii se referă mai ales la doamna Blavatsky, care a întemeiat, în 1875, mişcarea ce poartă acest nume, la colaboratorul ei, colonelul Olcott, la discipola sa disidentă Annie Besant şi la câţiva alţii, printre care C. Leadbeater.
Teozofii îşi au sediul central la Adyar, aproape de Madras, dar au şi sedii în Europa şi în Statele Unite. Loja unită a teozofilor, care provine din scindarea mişcării, se axează în mod special pe fraternitatea universală.
Reclamându-se din anumite credinţe hinduse, precum karma şi reîncarnarea, teozofii profesează o teologie care conferă fiinţei umane trei corpuri: un corp astral relativ la sentimente, un corp mental, având legătură cu gândirea, şi un corp fizic, continuând senzaţiile. Teozofia dezvoltă o morală pacifistă. Literatura teozofică este foarte vastă. Ea studiază puterile latente şi paranormale ale omului şi caută să pătrundă secretele naturii.
|
