|
 Meditaţia este practica concentrării mentale, în mod deosebit prezentă în tradiţiile orientale şi avându-şi originea în hinduismul vedic, dar dezvoltată independent şi în cadrul sufismului. Scopul prim urmărit în meditaţia este obţinerea unui control perfect asupra activităţii mentale şi, în cele din urmă, atingerea unei stări de vacuitate la nivelul acesteia, de concentrare asupra unui obiect divin specific, de deschidere mentală înspre inspiraţia unor forţe superioare sau de analiză specială a învăţăturilor religioase, toate acestea în funcţie de tradiţia spirituală în care meditaţia se încadrează. Acelaşi procedeu însă poate fi folosit în afara oricărei conotaţii religioase, pentru dezvoltarea personală sau chiar pur fizică, în cadrul unor tehnici cum ar fi Hatha Yoga.
Cu toate că a fost practicată din vremuri străvechi în Orient, meditaţia şi-a căpătat popularitatea pe care o are acum, în cadrul unor mişcări gen New Age, o dată cu eforturile teosofilor. A fost pusă, de asemenea, în legătură cu rugăciunea din tradiţia creştină, unii semnalând între cele două diferenţa dintre comunicarea cu divinitatea şi şlefuirea spirituală personală, iar alţii considerându-le armonice şi într-un fel echivalente. O părere strictă asupra meditaţiei şi-a format şi psihologia, care o cataloghează ca fiind o stare de conştiinţă alterată, lucru foarte discutabil pentru cei care într-adevăr o practică.
Meditaţia buddhistă, de exemplu, după cum însuşi Buddha a afirmat, este menită să conducă practicantul la iluminare. În cadrul acestei tradiţii pot fi distinse două forme de meditaţie: samatha (concentrarea atenţiei într-un singur punct) şi vipassana (vederea introspectivă a adevăratei naturi a realităţii), prima considerându-se ca premergând-o pe cea din urmă.
|
