|
 Japonia a cunoscut multe căi spirituale de-a lungul timpului, dar cele mai importante rămân shintoismul şi budismul. Majoritatea japonezilor nu se identifică în mod exclusiv ca aparţinând unei singure religii, ci încorporează trăsături ale ambelor acestor două religii majore în vieţile lor cotidiene.
Shintoismul este religia indigenă a Japoniei, cu originea în perioada preistorică, pentru care natura şi locurile sacre au o relevanţă deosebită. Aceste locuri sacre au fost probabil folosite iniţial pentru venerarea Soarelui, formaţiunilor muntoase, copacilor şi chiar sunetelor. Din moment ce fiecare din aceste elemente era asociat unei divinităţi, rezultatul a fost un complex sistem politeist. Divinităţile în Shinto sunt cunoscute sub numele de kami, iar cuvântul Shinto însuşi înseamnă Calea Zeilor. Locurile de venerare ale religiei shintoiste sunt altarele tipice, a căror vizitare presupune înainte un important act de purificare.
Budismul a sosit pentru prima dată în Japonia în secolul al VI-lea, din partea sudică a peninsulei Coreene, atunci când regele Baekje a trimis împăratului Japoniei o pictură cu Buddha şi câteva rulouri cu sutre. Şcoala budistă care s-a dezvoltat cel mai mult în Japonia la început a fost budismul Mahayana, pentru ca în timpul shogunatului să apară noi forme, dintre care cea mai populară a fost zen-ul. Budismul zen s-a divizat în forme majore: rinzai şi soto. O altă formă de budism a apărut în perioada Kamakura, şi anume budismul „tărâmului pur”, care accentuează rolul lui Buddha Amida. O formă mai radicală de budism japonez a fost nichiren, care preţuia Sutra Lotusului.
|
