|
 Edward Kelley (1555 - 1595). Alchimist, clarvăzător şi avocat englez, ce şi-a câştigat faima prin asocierea sa cu John Dee, consilierul în chestiuni oculte al reginei Elisabeta I.
Ca avocat, Kelley fusese condamnat pentru falsificarea unor afaceri cu terenuri, fraudă şi baterea de monedă falsă. În 1570 a achiziţionat un vechi pergament ce trata despre transmutarea metalelor. A cumpărat acest document împreună cu două flacoane cu pudră, de la un hangiu scăpătat ce spunea că provin din mormântul unui episcop bogat.
Deşi Kelley era suficient de şcolit încât să poată citi textul pergamentului, scris în vechea galică, îi lipseau cunoştinţele alchimice care i-ar fi permis să îl folosească. Într-un moment de bravură, a decis că eminentul John Dee, cunoscut ca având interese în domeniile oculte, ar fi exact omul care l-ar putea ajuta la partea alchimică, şi care, de asemenea, ar fi dat greutate manevrelor sale. Pungaş cu un anume tip de farmec persuasiv, Kelley l-a făcut pe Dee să devină interesat în privinţa manuscrisului său, mergând apoi în laborator pentru a încerca o transmutare.
Spre intensa surpriză şi încântare a lui Dee, după cum spune povestea mai departe, experimentul a reuşit. În decembrie 1579 au raportat transformarea unei livre (0,453 kg) de plumb într-o livră de aur. Acest răsunător succes cu furnale şi creuzete i-a adus pe cei doi în atenţia unui anume prinţ - Albertus Alasco, nobil polonez aflat în vizită la curtea reginei Elisabeta. Lipsit de scrupule, Kelley deja îl păcălise pe cinstitul filosof, atrăgându-l într-o cârdăşie nu tocmai lipsită de pată.
Încă dinainte de a-l întâlni pe Kelley, Dee avusese experienţa a ceea ce credea el a fi o întâlnire cu îngerul Uriel, pe parcursul căreia îngerul îi dăduse puterea de a comunica cu fiinţe ale altor planuri astrale. Astfel că atunci când Kelley a afirmat că îi vorbeau îngerii, Dee aparent nu i-a pus la îndoială vorbele. Cei doi au pus la punct o "şedinţă" de comunicare în prezenţa lui Alasco, convingându-l pe acesta că îngerii spun că destinul său este de a deveni regele Poloniei. Într-o exuberanţă telepatică, l-au mai informat în continuare pe Alasco că acesta va trăi veşnic. Încântat de ceea ce i se spusese, şi sperând să profite de pe urma îndeletnicirlor alchimice, generosul prinţ i-a invitat pe cei doi în ţara sa natală, Polonia.
În 1583, ciudata pereche au acceptat oferta lui Alasco şi, împreună cu familiile lor, s-au instalat în castelul prinţului, în Cracovia. Acolo, finanţaţi de credulul Alasco, duo-ul alchimic a experimentat fără a ţine seama de costuri, producând foarte mult fum, dar neoferindu-i în schimb lui Alasco nici un pic de aur. Prinţul a realizat că este înşelat abia atunci când o bună parte din averea sa fusese cheltuită. Atunci, în 1585, i-a expediat din casa sa pe oaspeţii nedoriţi. Kelley şi Dee, împreună cu familiile lor, s-au îndreptat către Praga, care era pe atunci una din cele două capitale ale Sfântului Imperiu Roman.
Despre împăratul cu înclinaţii mistice Rudolf al II-lea era binecunoscut faptul că întâmpina cu generozitate alchimiştii, însă curând după sosirea englezilor, acesta a fost alarmat la aflarea zvonurilor că aceştia ar fi implicaţi în fraude şi necromanţie. Cei doi au părăsit cu prudenţă oraşul în mai 1586, iar trei săptămâni mai târziu au aflat că nunţiul papal îi ordonase lui Rudolf să îi deporteze. Şi-au găsit refugiul la un nobil puternic, Contele Rosenberg de Bohemia, care a obţinut permisiunea oficială ca ei să locuiască în castelul său atâta timp cât doreau.
În ciuda nepotrivirilor şi dificultăţilor dintre ei, Dee se pare că ar fi fost în continuare fermecat de Kelley - însă nu fără o excepţie. În 1587, Kelley a pretins că îngerul Uriel îi spusese că de atunci înainte el şi cu Dee trebuie îşi "împartă cele două soţii în comun". Dee, a cărui soţie era mai tânără şi mai frumoasă decât cea a lui Kelley, se spune că ar fi tras linie la această propunere. Aceste divergenţe au precipitat o temporară rupere a relaţiilor cu Kelley.
Kelley a continuat în a produce pentru Dee cea mai mare parte a informaţiilor despre Sistemul Enochian. Acestea au debutat cu scrierea Sigillum Aemeth-ului (Aemeth fiind cuvântul ebraic pentru adevăr), dictate lor de către Uriel în vederea folosirii ulterioare a acestui limbaj în cadrul celorlalte şedinţe. Fragmente timpurii de informaţie despre sistemul Enochian includ două tabele de forma 7X7, care conţin numele a diverşi îngeri. Validitatea acestor noi informaţii nu a fost afirmată iniţial, din moment ce aceste nume puteau fi găsite în orice număr în multe texte ale acelei perioade. De fapt, Deee chiar face o notă marginală asupra acestui fapt în una din transcrierile sale de la şedinţe. Cu toate acestea, alte nume au fost formate din aceste careuri, incluzând pe Madimi, un spirit ce avea să petreacă mult timp alături de Dee şi Kelley de-a lungul şedinţelor lor.
Pe parcursul şedinţelor, Kelley vorbea în mai multe limbi, incluzând latina şi greaca, precum şi limbajul enochian. Nu se ştie cu exactitate dacă Kelley chiar şi înţelegea aceste limbi. La un moment dat se relatează că Kelley, din partea spiritului Madimi, l-ar fi avertizat pe Dee despre plecarea lui Kelley în Grecia, plecare asupra căreia Kelley ar fi protestat, spunând că nu mai vrea să asculte astfel de prostii. Este foarte posibil ca chiar să fi înţeles ceea ce spunea, şi să fi făcut asta pentru a-şi continua elaborata punere în scenă. Din moment ce viaţa lui Kelley este înconjurată în mister, nu se va şti niciodată cât de mult se întindeau cunoştinţele sale şi, astfel, adevăratul său rol în crearea sau revelarea Sistemului Enochian.
După despărţirea sa de Dee, Kelley a devenit alchimist, posibil şi cu ajutorul informaţiilor pe care acesta le avea de la îngeri. S-a stabilit în cele din urmă în Praga, lucrând pentru împăratul Rudolf, în încercarea de a produce aur. Pe când se afla acolo, a murit în circumstanţe obscure în 1595, la vârsta de 40 de ani. Îngerul Uriel îi spusese că va trăi 87 de ani, cifră care, la fel ca şi în cazul lui Dee, a fost cu mult mai mare decât adevărata vârstă la care a murit. Consensul general privitor la moartea sa este acela că ar fi fost întemniţat datorită eşecului de a produce aur, şi că ar fi căzut din turn pe când încerca să evadeze. Aceasta va rămâne probabil doar o speculaţie, iar moartea sa va rămâne la fel de misterioasă ca şi viaţa sa anterioară asocierii cu Dee.
În 1589, un Dee abătut şi discreditat s-a întors în Anglia, unde a fost vizitat cu promptitudine de Elisabeta I, care i-a oferit o icenţă de practicare a alchimiei. Însă ghinionul său nu avea să se termine. Câţiva ani mai târziu, extraordinara sa bibliotecă şi nepreţuitul laborator aveau să fie distruse de o gloată furioasă, ce era convinsă că Dee era în cârdăşie cu diavolul. Avea să moară în sărăcie, la vârsta de 81 de ani.
|
