|
 China este unul dintre cele mai importante teritorii asiatice din punct de vedere al moştenirii culturale şi religioase, fie că este vorba despre "creaţii" proprii, cum sunt confucianismul şi taoismul, fie despre împrumuturi din civilizaţiile şi culturile apropiate, cum este budismul.
Fundamentele confucianismului şi ale taoismului au fost puse încă din perioada istorică timpurie a Chinei, între anii 600-400 î.Hr. Bazat pe lucrările lui Lao Tzi, taoismul - adoptat ca religie oficială în perioada dinastiei Han - aduce în prim plan posibilitatea de a dobândi putere, împlinire şi viaţă îndelungată, sau chiar nemurire, atâta vreme cât omul se comportă în armonie cu natura universului şi, implicit, cu cele două energii care îl guvernează - yin şi yang -, încercând să aducă acest echilibru şi în sine însuşi. Orice încălcare a acestui principiu răsfrânge consecinţele negative inevitabile asupra celui responsabil.
Spre deosebire de taoism, confucianismul - declarat de aceeaşi dinastie Han cultură oficială de stat - oferă o paradigmă filosofică aplicabilă în special la nivelul comportamentelor familiale, sociale şi al bunei guvernări. La toate aceste nivele trebuie să existe o ordine bine stabilită - copiii trebuie să-şi respecte părinţii şi să se supună întru totul voinţei lor, tinerii trebuie să asculte de cei bătrâni, servitorii trebuie să-şi servească stăpânii, ucenicii trebuie să-şi urmeze maeştrii. Confucianismul emfazează, prin urmare, importanţa preceptelor morale în relaţiile interumane şi de stat.
Budismul a fost introdus în China de pe teritoriul indian. Faptul că a fost şi este o religie atât de populară printre chinezi ţine în special de credinţa în reîncarnare pe care o presupune şi de modul în care reîntăreşte anumite precepte din filosofia taoistă şi confucianistă. Această religie centrată pe om oferă o explicaţie tuturor suferinţelor vieţii umane prin dorinţele şi nemulţumirile pe care ele le nasc. Eliberarea de cercul vicios al tânjirii şi suferinţei este sarcina fiecărui individ în parte şi nu se poate realiza decât prin cunoaşterea şi stăpânirea de sine care duc la un comportament just şi la detaşare.
Alături de aceste trei mari religii, în istoria culturală şi religioasă a Chinei sunt înscrise şi credinţele populare, sau ceea ce s-ar putea numi păgânism - credinţe care presupun venerarea diverselor zeităţi, semizeităţi, a eroilor culturali şi a fiinţelor supranaturale. Deşi nu au organizarea instituţională a celorlalte mari religii, credinţa populară îşi are propriile temple, numite miu, mici locaşuri decorate situate în apropierea satelor şi localităţilor şi lipsite aproape în totalitate de viaţă monastică.
|
