|
 Charles Richet (1850, Paris - 1935, M.), fiziologist şi parapsiholog francez. Adolescentul Richet ezită între diferite căi, căci el este dotat pentru toate: literatură, filozofie, psihologie, istorie, sociologie etc. Când se va hotărî pentru medicină, reuşita sa va fi fulgerătoare. După numai un an de externat, el este primit ca intern la spital. Profesor-agregat de fiziologie la 28 de ani, profesor la facultate la 37, el primeşte Premiul Nobel pentru fiziologie în 1913, înainte de a deveni - anul următor - membru al Academiei de Ştiinţe. El va fi descoperit, între timp, seroterapia şi anafilaxia. Se va pasiona de fenomenele paranormale, începând din 1884.
Tolerant, preocupat de manifestările cele mai interesante ale psihismului, el nu este dogmatic. Pentru el faptele contează mult mai mult decât teoriile. „Peregrinările sale printre «mediumi» semnalaţi, scrie Eugene Osty în 1936, în Revue metapsychique, nu erau lipsite de pericol.” Invitat să se pronunţe asupra exhibiţiilor spiritiste de la vila Carmen, în Alger, dar lipsit de posibilitatea de a efectua un control amănunţit, Richet nu a sesizat escrocheria. Şi mulţi sunt detractorii parapsihologiei care reiterează mereu acest episod.
Bibliografia lui Charles Richet este impunătoare şi reflectă, într-adevăr, multiplicitatea centrelor sale de interes. În afară de numeroase contribuţii medicale, filozofice, metapsihice, opera sa cuprinde nu mai puţin de unsprezece volume de literatură pură (romane, drame, poeme), două de istorie, zece de sociologie, şapte de biologie şi cinci de metapsihică: Traite de metapsychique (1922), Notre sixieme sens (1928), L'Avenir de la premonition (1931), La Grande Esperance (1933), Au secours (1935). Când, la vârsta de 85 de ani, pe Richet l-a surprins moartea, în sertarele lui s-au găsit trei manuscrise gata pentru tipar: L'Europe au XIXe siecle, Les Femmes immortelles, L'Avenir de la science.
Ambiţia lui Charles Richet a fost să facă din parapsihologic o ştiinţă. A fost chiar preocuparea sa constantă, începând din 1905, anul în care el a propus ca, în loc de parapsihologie, termen creat de germanul Max Dessoir, în iunie 1889, să se folosească denumirea de metapsihică. Savantul, laureat al Premiului Nobel, nu considera metapsihica o activitate marginală şi nici un violon d'Ingres. Şi-a cheltuit pentru ea ultimele puteri, călătorind pentru a găsi pasărea rară a paranormalului, veghind nopţi întregi în aşteptarea unei manifestări care întârzia să apară sau care era imposibil de studiat în condiţii bune. Dar, la 24 iunie 1925, cu ocazia ultimei sale conferinţe la Şcoala de Medicină, el declară solemn: „Aş vrea înainte de a părăsi această catedră, pe care am ocupat-o atâta vreme, să vă fac cunoscute contururile unei ştiinţe noi, metapsihica, care nu se încadrează încă în studierea oficială a fiziologiei...”
|
