|
 Basil Valentin (sec. XV). Înregistrările despre viaţa lui Basilius Valentinus, călugărul benedictin căruia realizările sale în sfera chimiei i-au adus titlul de Părinte al Chimiei Moderne, formează o masă de mărturii ce adeseorii intră în conflict unele cu celelalte. Relatările despre viaţa sa sunt multe şi variate, însă istoricii nu au căzut de acord asupra identităţii sale exacte, şi nici măcar a secolului în care acesta a trăit. Cu toate acestea, se crede în general că 1394 a fost anul naşterii sale şi că s-a alăturat frăţiei Benedictine, devenind în cele din urmă călugăr în abaţia Sfântul Peter, la Erfurt, în apropierea Strasburgului, deşi nici aceste fapte nu pot fi dovedite cu exactitate.
Indiferent care ar fi fost identitatea sa, Basil Valentine a fost fără nici o îndoială un mare chimist şi originatorul multor preparate chimice de primă importanţă. Printre acestea se numără acidul salin sau acidul hidrocloric, obţinut din sare marină şi vitriol (acid sulfuric); extragerea cuprului din piritele sale (sulf) prin transformarea sa iniţială în sulfat de cupru, urmată de scufundarea unui drug de fier în disoluţia apoasă a acestui produs; metoda de a produce eter de sulf prin distilarea unei mixturi din alcool şi vitriol; metoda de a obţine alcool prin distilarea vinului şi a berii, rectificând distilarea cu carbonat de potasiu.
În lucrările sale a înregistrat multe procese valoroase, iar dacă Basil Valentin este numele corect al autorului sau un nume propus contează prea puţin, din moment ce nu diminuează cu nimic valoarea lucrărilor sale sau calibrul experimentelor sale practice. Din scrierile sale, cineva îşi poate da seama că a fost călugăr, şi de asemenea că a fost posesorul unei inteligenţe şi capacităţi de înţelegere superioare gânditorului mediu al acelor zile. Intenţia şi scopul final al studiilor sale a fost fără urmă de îndoială încercarea de a dovedi că sănătatea perfectă în trupul uman poate fi dobândită, şi că perfecţiunea tuturor substanţelor metalice este de asemnea posibilă. El credea că fizicianul ar trebui să privească chemarea sa către natură ca pe o încredinţare sacră din partea Divinului. Era indignat de ignoranţa şcolilor de medicină din vremea sa, ai căror membrii se complăceau într-o teribilă îngustime mentală, arătând foarte puţină preocupare faţă de soarta pacienţilor, odată ce le prescriau panaceul lor universal.
Asupra subiectului perfectării corpurilor metalice, precum şi în referinţele sale privitoare la arta spagirică, Marea Operă, medicina universală, tincturile folosite la transmutarea metalelor şi alte secrete ale artei alchimice, şi-a mistificat în totalitate scrierile, nu numai faţă de cititorul profan, ci şi faţă de chimiştii vremii sale sau a timpurilor de mai târziu. În toate lucrările sale, importanta cheie a procesului de laborator este aparent omisă. Cu toate acestea, o astfel de cheie poate fi găsită de fapt într-o anumită parte a scrierii, probabil în mijlocul unuia din discursurile sale teologice pe care era deprins să le insereze alături de instrucţiunile practice, astfel încât numai prin studiu intensiv să poată fi revelat misterul.
Cea mai faimosă lucrare a sa este Currus Triumphalis Antimonii - Carul Triumfal al Antimoniului. A fost tradusă în germană, franceză şi engleză, şi a făcut mai mult decât oricare alta în a-i stabili o reputaţie de chimist. Cea mai bună ediţie este, fără nici o îndoială, cea publicată la Amsterdam în 1671, cu un comentariu de Theodorus Kerckringius. În prefaţa sa, Kerckringius, în afară de studiul cărţilor sale, chiar afirmă că a vorbit cu Basil. Vorbeşte despre Basil ca despre un "prinţ al tuturor chimiştilor", ca despre "cel mai învăţat, drept şi lucid dintre toţi scriitorii alchimişti. El spune elevului atent tot ceea ce poate fi cunoscut despre alchimie, de asta vă pot asigura fără nici o urmă de îndoială." O lectură atentă a acestei cărţi relevă în mod evident faptul că Valentin a investigat foarte în amănunţime proprietăţile antimoniului, iar descoperirile sale experimentale cu acest metal au fost scoase în evidenţă de descoperirile recente ale chimiştilor din zilele noastre.
Alte lucrări ale sale sunt Cele doisprezece chei, Medicina metalelor, Despre lucrurile naturale şi supranaturale, Despre tinctura primară, Rădăcina şi spiritul metalelor, precum şi al său Testament. Se afirmă că această ultimă scriere a rămas ascunsă vreme de mai mulţi ani înlăuntrul Marelui Altar al bisericii abaţiei. O astfel de poveste este chiar credibilă, din moment ce alchimiştii, atât cei dinaintea epocii sale, cât şi cei de după, îşi considerau munca nepotrivită vremurilor în care fusese scrisă, ştiindu-se cunoscut faptul că îşi îngroapă sau ascund scrierile în vederea descoperirii şi beneficiului unei epoci mai merituoase şi mai luminate. Astfel de manuscrise erau foarte adesea descoperite la mai multe generaţii după moartea autorului lor.
În lumina celorlalte realizări uimitoare ca chimist de o extraordinară abilitate, s-a afirmat că nu este ilogic a presupune şi că Metoda universală de medicină a lui Basil Valentin poate fi capabilă de a avea un la fel de mare succes, la fel ca şi celelalte descoperiri mai prozaice ale sale.
|
