|
 Din Epoca Luminilor" şi pīnă īn zilele noastre, alchimia a fost considerată īn general forma primitivă a chimiei moderne. Acesta e motivul pentru care cei mai mulţi dintre īnvăţaţii care s-au interesat de literatura acestui domeniu n-au văzut īn ea decīt etape incipiente ale descoperirilor chimice ulterioare. Este adevărat că această literatură transmite marginal anumite experienţe artizanale legate de prelucrarea metalelor, prepararea culorilor şi fabricarea sticlei, experienţe care pot fi uneori reconstituite cu ajutorul tehnologiei moderne; alchimia propriu-zisă īnsă, Marea Operă" descrisă de autorii hermetici, se situează pe un cu totul alt plan; īn ciuda expresiilor din metalurgie pe care le folosesc cu precădere aceşti autori, natura operaţiilor īn cauză nu poate fi deloc identificată chimic. Din punctul de vedere al ştiinţei moderne, aceste operaţiuni sau procedee nu sīnt doar aberante; ele sīnt de-a dreptul absurde. S-a căutat să se conchidă că o insaţiabilă dorinţă de a fabrica aurul i-a făcut pe aceşti alchimişti, care erau, de altfel, aurari şi argintari, sticlari sau vopsitori cīt se poate de rezonabili, să fie absorbiţi de o căutare absolut himerică, īn care elucubraţiile se amestecau inextricabil cu un empirism mult prea naiv.
Or, dacă ar fi aşa, ar trebui ca opera alchimică să trădeze arbitrarul la fiecare pas, să fie toată numai improvizaţie. Dar nu acesta e cazul; magisterium-ul alchimiştilor comportă un anumit principiu al unităţii; departe de a fi produsul unei aventuri confuze, el are toate caracteristicile unei arte", adică o doctrină si o metodă transmise de la maestru la discipol şi ale căror trăsături generale, atīt cīt le putem judeca după descrierile lor simbolice, sīnt īn mare măsură aceleaşi din Antichitate pīnă īn epoca modernă si din Occident pīnă īn Extremul Orient. Pare să nu fi frapat pe nimeni că o artă fundamental absurdă a putut, īn ciuda nenumăratelor eşecuri şi dezamăgiri, să persiste cu o asemenea continuitate şi statornicie īn sīnul celor mai diverse civilizaţii. Trebuie să admitem, aşadar, fie că alchimiştii, īn dorinţa de a se amăgi pe ei īnşişi, au cultivat cu obstinaţie un mit dezminţit de mii de ori de natură, fie că experienţa lor efectivă se situa pe un cu totul alt plan al realităţii decīt acela de care se ocupă ştiinţa empirică modernă.
Din punct de vedere logic, cele două presupuneri se exclud. Nu aceasta e şi opinia modernei psihologii a adīncurilor", care īşi propune să găsească īn simbolismul alchimic o confirmare a tezei sale cu privire la inconştientul colectiv". Potrivit acestei teze, alchimistul proiectează īn investigaţia, comparabilă cu un vis, pe care o face anumite trăsături ale propriului suflet, pīnă atunci necunoscute chiar şi lui īnsuşi, şi astfel, fără a avea măcar intenţia conştientă a acestui fapt, operează un fel de reconciliere īntre propria conştiinţă cotidiană sau superficială şi forţa latentă a inconştientului colectiv". O astfel de reconciliere" a conştientului cu inconştientul ar da naştere unei experienţe interioare ce ţine īn mod subiectiv locul substanţei secrete la care aspiră alchimistul. Acest punct de vedere, ca şi precedentul, se bazează pe ipoteza că intenţia iniţială a alchimistului ar fi fabricarea aurului. El e văzut aşadar ca prizonier al unui soi de delir, pradă iluziei propriei sale proiecţii" imaginative şi, prin urmare, ca gīndind şi acţionīnd īn maniera unei fiinţe care visează. Această explicaţie are ceva seducător, pentru că, īntr-un fel, se apropie de adevăr chiar dacă prin aceasta nu face decīt să se īndepărteze imediat şi radical de el! Este adevărat că realitatea spirituală pe care opera alchimică trebuie s-o degajeze e un lucru de care novicele e relativ inconştient. Este o realitate adīnc ascunsă īn suflet. Această profunzime secretă" nu trebuie totuşi confundată cu haosul pretinsului inconştient colectiv" īn măsura īn care acest concept mai mult decīt elastic are o semnificaţie valabilă. Izvorul tinereţii" imaginat de alchimişti nu ţīşneşte nicidecum dintr-un obscur fond psihic, ci are aceeaşi sursă ca orice adevăr atemporal. El rămīne ascuns alchimistului aflat la īnceputul operei" sale, căci e situat nu sub nivelul fenomenelor conştiinţei propriu-zise a acestuia, ci la un nivel superior.
Ipoteza psihologilor se anulează de īndată ce ne dăm seama că adevăraţii alchimişti nu au fost niciodată prizonieri ai vreunei dorinţe lacome de a produce aur si că ei nu-şi urmăreau scopul ca nişte somnambuli ori prinşi īn jocul proiecţiilor" pasive ale conţinutului inconştient al sufletului lor. Ei urmau, dimpotrivă, o metodă bine studiată, a cărei expresie simbolică īn termenii metalurgiei arta transmutaţiei metalelor nepreţioase īn argint sau aur a derutat, evident, numeroşi cercetători neiniţiaţi; totuşi, această expresie este logică īn ea īnsăşi, şi chiar cu adevărat profundă.
|
